Doi deținuți și două femei i-au întins o cursă unui tânăr pentru a-l denunța. Procurorii DIICOT Cluj le-au descoperit scenariul

Scenariu de film conceput de doi deținuți și două femei aflate în libertate. Aceștia au găsit un tânăr de 20 de ani căruia i-au trimis droguri, iar liderul celor patru l-a denunțat pentru a obține o reducere a pedepsei în apel.

”La data de 10 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 4 inculpați (două femei și doi bărbați, ambii aflați în executarea unor pedepse cu închisoarea dispuse într-o altă cauză), pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, constituirea unui grup infracțional organizat și inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că unul dintre inculpați, în vârstă de 32 de ani  (condamnat la data de 08.04.2025, în primă instanță, la pedeapsa rezultantă de 10 ani, 8 luni și 664 de zile închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și  efectuarea, fără drept, de operațiuni, cu produse despre care știa că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive ) a conceput, împreună cu cele două inculpate, un plan în vederea identificării unei modalități de reducere a pedepsei în cadrul apelului declarat.

În acest scop, inculpatul a inițiat și constituit un grup infracțional organizat, format din membri ai familiei sale, la care a aderat ulterior și un alt inculpat, în vârstă de 23 de ani, încarcerat în același penitenciar. Scopul constituirii grupului infracțional a fost de a induce în eroare organele judiciare, precum și de a desfășura activități de comercializare de droguri de mare risc.

Pentru a beneficia de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru persoanele care formulează denunțuri privind alte persoane implicate în trafic de droguri, membrii grupării de criminalitate organizată au pus în aplicare un plan menit să creeze aparența unei cooperări loiale cu organele judiciare.

Astfel, gruparea a efectuat demersuri pentru identificarea unei persoane aflate în libertate, care să accepte primirea și ulterior distribuirea unei cantități semnificative de droguri de mare risc, respectiv comprimate de ecstasy,  procurate anterior de liderul grupării și ascunse de către cele două coinculpate.

După ce drogurile urmau să fie puse în circulație prin intermediul acelei persoane, liderul grupării, inculpatul în vârstă de 32 de ani, intenționa să formuleze un denunț în legătură cu activitatea acestuia și să ofere organelor judiciare date concrete în vederea prinderii în flagrant, pentru ca ulterior să solicite instanței de apel  reducerea limitelor de pedeapsă, în temeiul art. 15 din Legea nr. 143/2000.

Pentru punerea în aplicare a acestui plan, în structura grupului infracțional a fost cooptat și inculpatul în vârstă de 23 de ani,  încarcerat în același penitenciar. Acesta a acceptat să participe la activitatea infracțională în schimbul unei promisiuni de plată a sumei  de 10.000 de euro. Sub această motivație, inculpatul de 23 de ani l-a determinat pe un prieten al său, în vârstă de 20 de ani, cunoscând că acesta se afla într-o situație materială și familială precară, să accepte primirea unei cantități de droguri de mare risc, pe care urma ulterior să le comercializeze către persoane indicate de grupare.

În perioada aprilie – mai 2025, tânărul de 20 de ani a primit prin intermediul unui curier, cantitatea de 1.666 comprimate ecstasy, expediate de cele două inculpate care nu și-au dezvăluit identitatea. Drogurile urmau să fie comercializate exclusiv la momentul și în condițiile stabilite de membrii grupului.

Ulterior  livrării drogurilor, liderul grupării a formulat un denunț și a furnizat organelor judiciare informații precise, care au condus la organizarea unui flagrant. Astfel, la data de 15.05.2025, tânărul de 20 de ani a fost surprins în timp ce încerca să comercializeze un număr de 1.645 comprimate ecstasy, conform indicațiilor.
În urma evaluării probelor existente la acel moment, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de tânărul de 20 de ani.

În perioada următoare, inculpații implicați în organizarea acestui plan infracțional au desfășurat multiple demersuri pentru a obține informații referitoare la evoluția situației juridice a tânărului denunțat, pentru a se asigura că  acțiunea întreprinsă va produce efectele urmărite, respectiv reducerea pedepsei liderului.

Urmare a probelor administrate și investigațiilor efectuate în cauză, la data de 10 iulie 2025, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, au pus în aplicare  7 mandate de percheziție domiciliară, inclusiv în spațiile de detenție în care erau încarcerați cei doi inculpați. Cu această ocazie, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă relevante în cauză.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a 3 dintre inculpații reținuți (doi bărbați și o femeie), pentru o perioadă de 30 de zile. Față de o inculpată, procurorii DIICOT  – Serviciul Teritorial Cluj au luat măsura controlului judiciar.”, a transmis DIICOT.

Cei trei inculpați au fost arestați preventiv

VIDREAN MARIANA Inculpat Inculpat
CHIRILĂ DUMITRU GABRIEL Inculpat Inculpat
MACINGO ALEXANDRU ANTONIO Inculpat Inculpat

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns