Cultură de canabis disimulată într-una de porumb. Peste o tonă de plante, ridicate de DIICOT

Un român inventiv s-a gândit să cultive plante de canabis într-o cultură de porumb. Numai că totul a ieșit la iveală după ce doi amici de-ai lui au luat din plante și au început să vândă, fiind prinși în flagrant de polițiștii antidrog.

”La data de 02.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Din cercetările efectuate a rezultat că pe parcursul anului 2023, un inculpat a înființat și întreținut, în scopul comercializării două culturi de canabis, una într-o seră situată în spatele locuinței, iar cea de-a doua pe un teren agricol situat în proximitatea proprietății, disimulată într-o cultură de porumb.

Ceilalți doi inculpați, având cunoștință despre cultura de canabis situată pe terenul agricol, au recoltat, în mod repetat, mai multe plante, pe care le-au depozitat într-un imobil abandonat, în scopul de a le comercializa, fiind prinși în flagrant la data de 01.10.2023 de polițiști SCCO Neamț și jandarmi în timp transportau o parte din plantele depozitate.

Pentru a-și asigura scăparea , unul dintre inculpați a fugit reușindu-se prinderea sa după efectuarea somației și  executarea mai multe focuri de armă în plan vertical.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate 246 plante canabis, în greutate de peste o tonă (1.200 kilograme) de pe terenul agricol și 59 de kilograme canabis, provenit din cultura dezvoltată în seră.

Din imobilul abandonat, a fost ridicată cantitatea de aproximativ 18,5 kilograme canabis.”, a transmis DIICOT

În cursul acestei zile , a fost sesizat un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Comments

comentarii

Piața muncii din România înregistrează cel mai bun an din ultima decadă. Clujul confirmă statutul de pol economic major al țării.... Citește mai mult
O cercetare a dezvăluit starea sumbră a românilor, marcată de îngrijorare în marile orașe, depresie în orașele medii și mici și disperare în mediul rural.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns