fbpx

Culiță Sterp, audiat la Judecătoria Cluj-Napoca: ”Declarația dată astăzi reprezintă adevărul”

Cântărețul de manele Culiță Sterp a dat declarație în instanță la Judecătoria Cluj-Napoca în procesul accidentului din urmă cu un an din Cluj-Napoca.

Culiță Sterp a vrut să meargă pe procedura simplificată pentru a termina repede procesul, în sensul că își recunoaște vinovăția și vrea să beneficieze de reducerea pedepsei. Numai că judecătoarea Mihaela Berendi i-a respins cererea pentru aplicarea procedurii simplificate, după ce procurorul de ședință s-a opus pe motiv că inculpatul a adăugat circumstanțe și nu a recunoscut faptele exact cum au fost descrise în rechizitoriu.

Culiță Sterp a recunoscut faptele cu unele precizări, în special legat de acuzația că ar fi fugit de la locul accidentului, fiind găsit la câțiva zeci de metri, în spatele Teatrului Național. Cântărețul a spus că era în stare de șoc. În ce privește acuzația de conducere sub influența alcoolului, Sterp recunoaște că a băut, dar că alcoolemia era sub cea la care se face dosar penal. Iar cu privire la substanțe psihoactive, a spus că a consumat cu 3-4 zile înainte de accident și că la momentul acestuia nu era sub influența substanțelor. Sterp a răspuns afirmativ la întrebarea judecătoarei dacă ar fi de acord să presteze muncă în folosul comunității. ”A fost prima oară cand am pățit asa ceva, imi pare rău”, a spus el.

Instanța a admis cererea avocatului Răzvan Trușcă, care îl reprezintă pe artist, de audiere a primului polițist cu care a intrat în contact Sterp după impact. ”Fiind în stare de soc, să ne lămurim daca el s-a prezentat organelor de politie sau ei l-au găsit”, a spus avocatul.

De asemenea, avocatul cântărețului a contestat raportul de analiză medico-legală toxicologică privind prezenta in organism a substantelor. Analiza de sânge arată că nu a consumat, iar în urina a rezultat mefedronă. Judecătoarea a prorogat discuția pe raport și a trimis adresă la IML Cluj să comunice dacă detine probele de urin ăsi de sange și daca exista sa le pastreze intrucat sunt necesare pt cauza penală.

Culiță Sterp a dat declarație de inculpat, în care a arătat că în momentul impactului, a intrat in stare de soc, ”având un sentiment ciudat că mă trecea la baie și nu-mi amintesc cum s-a produs accidentul rutier. Când mi-am revenit, țin minte că eram în parcul din spatele Teatrului. Am aflat de la dosar că a durat 15 -20 minute, dar lucrurile s-au petrecut foarte repede, nu am conștientizat cât a durat starea de șoc. Cand am auzit ambulanta, mi-am revenit, m-am prezentat polițiștilor si le-am spus că eu sunt șoferul implicat în accident.  M-am interesat de starea victimei si m-am bucurat că nu a pățit nimic grav.

M-au testat cu aparatul etilotes si am fost condus la spital. Valoarea alcoolemiei era sub limita la care se face dosar penal și nu mă aflam sub influența substabnțelor la data accidentulu rutier, concluzie și a medicilor de la Urgențe când m-au examinat clinic.”, a spus cântărețul. Aceasta a precizat că nu consumase alimente timp de 12 ore înainte de accident.

Culiță Sterp a lămurit cât și când a băut înainte de a se urca la volan, retrăgând ce a declarat ca suspect în cadrul urmării penale. Întrebat de judecătoare care e adevărul, Culiță a răspuns: ”Asta de acum. Declaratia data astazi reprezinta adevarul si mentin declaratia de la spital. Ce spun astazi.” Așadar, a declarat că a băut doua pahare de vin in intervalil 12-1.30 si un shot de tequila chiar inainte să plece la 1.30.

Artistul a mai precizat că a fost prima și ultima oara cand a consumat substante la acea petrecere înainte de accident.. Substanța? ”Nu mă pricep că nu sunt consumator, am fost cu prieteni la petrecere dar nu stiu ce. Ce a iesit la analiza cred ca aia e”, a răspuns inculpatul, care a ținut mâna pe Biblie pe tot parcursul declarației.

@clujust

♬ sunet original – Clujust

Comments

comentarii

Echipa de volei fete a Școlii Gimnaziale „Ion Luca Caragiale” Sibiu a obținut locul 1 la Cluj-Napoca în etapa zonală și locul 5 la nivel național.... Citește mai mult
Condiții meteo de iarnă pe Transalpina. Temperaturile au scăzut la – 5 grade Celsius, iar din cauza lapoviței și ninsorii, acțiunile de deszăpezire au fost stopate.... Citește mai mult

Lasă un răspuns