Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărâ, astăzi, în unanimitate, încetarea procesului de înrolare a calculatoarelor și serverelor din instanțele judecătorești în domeniul administrat de Ministerul Justiției – JUST.RO și solicită MJ să demareze procesul de transfer către Consiliul Superior al Magistraturii a tuturor atribuțiilor ce îi revin în domeniul IT vizând instanțele judecătorești.
Hotărârea secției pentru judecători din CSM:
”Art. I – În exercitarea atribuției constituționale de a veghea la respectarea independenței justiției, constată că prin înrolarea calculatoarelor și serverelor din instanțele judecătorești în domeniul JUST.RO, gestionat de către Ministerul Justiției, se creează o vulnerabilitate de natură să afecteze independența justiției.
Art. II – Pentru înlăturarea vulnerabilității privind independența justiției menționate la art. I, trebuie luate următoarele măsuri de natură tehnică:
a) Încetarea procesului de înrolare a calculatoarelor și serverelor din instanțele judecătorești în domeniul administrat de Ministerul Justiției – JUST.RO. În cazul în care demersul a fost deja început sau finalizat, se va reveni la situația anterioară înrolării.
b) Reconfigurarea serverelor ECRIS fără a fi în relație de dependență cu domeniul JUST.RO. În cazul în care Ministerul Justiției nu asigură posibilitatea tehnică de configurare a serverelor în acest mod până la data de 01.10.2024, se va reveni la situația anterioară virtualizării, respectiv pe echipamente fizice existente, urmând a se relua procesul de virtualizare doar după ce este posibilă parcurgerea acestui proces în condițiile amintite anterior.
c) Configurarea și actualizarea soluțiilor informatice puse la dispoziția instanțelor, de către instanțe și minister, în așa fel încât funcționalitățile acestora să nu fie afectate prin măsurile prevăzute de lit. a și lit. b.
d) Monitorizarea zilnică de către instanțele judecătorești a accesului în echipamentele informatice pentru identificarea oricărui acces neautorizat, până la înlăturarea oricărei dependențe de domeniul JUST.RO.
Art. III – Demersurile tehnice care urmăresc centralizarea echipamentelor instanțelor și stocarea datelor în mod centralizat în afara autorității judecătorești, cu justificarea necesității implementării unor mecanisme de
finanțare, nu pot sub nicio formă prevala asupra garanțiilor de independență a justiției, pilon fundamental al statului de drept și principiu esențial promovat chiar de către instituțiile care asigură finanțarea unor astfel de proiecte.
Art. IV – În baza principiului cooperării loiale, solicită Ministerului Justiției să demareze procesul de transfer către Consiliul Superior al Magistraturii a tuturor atribuțiilor ce îi revin în domeniul IT vizând instanțele judecătorești, apreciind că acest proces reprezintă nu doar o măsură de conformare cu standardele europene, ci și un pas necesar pentru asigurarea unei justiții independente și eficiente.”, se arată pe ordinea de zi soluționată.
Judecătorul Claudiu Drăguşin, membru CSM, a afirmat în ședința de astăzi:
”Cred că ne aflăm în faţa unei situaţii deosebit de grave, care trebuie tranşată, e adevărat prin dialog şi prin această intervenţie publică şi prin discuţia o vom avea astăzi vreau să subliniez că este o invitaţie la dialog, dar acest dialog trebuie purtat în cadrul constituţional şi nu în cadru tehnic. Noi până acum am avut o formă de dialog cu ministerul, dar el s-a purtat întotdeauna, cel puţin de la începutul mandatului nostru, discuţiile s-au purtat la nivel tehnic.
Prin această tentativă de «reformă» se încearcă preluarea sau rezultatul va fi că toată informaţia produsă de sistem va fi la dispoziţia Ministerului Justiţiei, evident printr-o explicaţie tehnică. Aici am în vedere preluarea serverelor ECRIS ceea ce înseamnă preluarea tuturor documentelor din toate dosarele existente în toate instanţele din România şi când mă refer la documente asta înseamnă hotărâri, încheieri, documente produse de instanţă, dar şi documente depuse de părţi: cerere de chemare în judecată, întâmpinări în materie penală, rechizitorii, declaraţii de martori. Toate documentele care sunt produse de instanţă vor fi administrate dintr-un centru de comandă de la Ministerul Justiţiei.
”Din perspectiva efectelor, sistemul judiciar are, ca orice alt sistem, nişte zone de confidenţialitate. E mai mult decât confidenţialitate, dar există nişte zone care trebuie protejate. Aş începe cu secretul deliberării. Secretul deliberării este un principiu sacru recunoscut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recunoscut de Constituţia României şi care presupune că atunci când judecătorul ia o decizie o ia el singur împreună cu conştinţa lui. Dacă sistemul pe care Ministerul l-a conceput va fi pus în aplicare, practic, acest principiu al secretului deliberării va trebui reconfigurat. Judecătorul va lua decizia împreună cu conştinţa lui şi potenţial, probabil posibil, cu cineva de la Ministerul Justiţiei”, a mai afirmat Claudiu Drăguşin.