Acasă » Advertorial » Compania clujeană Farmec deschide la Craiova primul magazin Gerovital din Oltenia

Compania clujeană Farmec deschide la Craiova primul magazin Gerovital din Oltenia

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, deschide primul magazin Gerovital din Craiova, al patrulea la nivel național. Acesta este primul dintre cele 15 noi magazine pe care compania clujeană intenționează să le deschidă în România, în anul 2017

Situat central, în cadrul ansamblului comercial Electroputere Parc, aflat pe Calea București, nr. 80, cu o investiție de peste 50.000 euro, noul magazin Gerovital are o suprafață totală de 46 de metri pătrați, oferind toate produsele din gamele Gerovital și Aslavital, dar și consultanță permanentă legată de acestea, prin intermediul consilierilor prezenți în magazin.

“În urma comenzilor multiple primite în magazinul online al companiei, am decis să deschidem acest magazin Gerovital în Craiova, pentru a fi mai aproape de toți iubitorii brandurilor noastre din inima Olteniei. Am deschis primele trei magazine Gerovital din România în ultima parte a anului trecut și fiecare eveniment a fost primit cu entuziasm, aducându-ne totodată noi solicitări din alte orașe ale țării. Anul acesta, Gerovital, cel mai iubit brand românesc, împlinește 50 de ani și ne dorim să îi surprindem plăcut pe românii din întreaga țară, oferindu-le produsele îndrăgite în magazine specializate, unde pot alege ce li se potrivește cel mai bine, cu ajutorul consilierilor noștri în frumusețe. Craiovenii sunt așteptați în magazin cu toate gamele brandurilor Gerovital și Aslavital, dar și cu surprize numeroase și reduceri de preț, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

În perioada 8-12 martie, clienții vor beneficia de 20% discount la orice achiziție din noul magazin Gerovital, iar primii 130 vor primi cadouri surpriză.

De asemenea, craiovenii care vizitează magazinul vor putea efectua gratuit teste de dermoanaliză a tenului. Dermoanaliza durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.

Sub brandul Gerovital se reunesc game recunoscute internațional și atent create pentru îngrijirea părului, a pielii și a tenului, printre care se numără Gerovital H3, Gerovital H3 Derma+, Gerovital Tratament Expert, Gerovital Plant, Gerovital Men și Gerovital Sun. Conform datelor de piață Nielsen, Gerovital s-a menținut și în anul 2016 în poziția de lider de piață pe segmentul produselor de îngrijire a tenului (cu o cotă de piață valorică de 23,3%*), cât și pe cel al tratamentelor cosmetice pentru păr (cu o cotă de piață valorică de 25,9%**).

Cea de-a doua linie de produse disponibilă în magazin, Aslavital, are la bază argilă pură, 100% românească, provenită din Munții Pădurea Craiului, fiind o gamă diferită de celelalte mărci prezente  pe piața din România.

În prezent, rețeaua Farmec include 4 magazine Gerovital, dintre care primele trei au fost deschise anul trecut în București (în Veranda Mall și ParkLake Mall) și Constanța (în City Park Mall). De asemenea, compania deține 8 magazine Farmec în Cluj Napoca (3 magazine), Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și Brașov.

Compania înregistrează o medie lunară de 12.000 clienți, persoane fizice, în magazinele de brand, iar valoarea medie a coșului de cumpărături pentru comerțul tradițional este de aproximativ 50 lei.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns