Curtea de Apel Cluj a decis condamnarea unui bărbat din Câmpia Turzii la șase luni de închisoare cu suspendare, după ce, timp de aproape patru ani, nu a plătit pensia de întreținere stabilită pentru fiica sa. Deși inițial Judecătoria Turda renunțase la aplicarea pedepsei, procurorii au atacat sentința, iar instanța superioară le-a dat dreptate.
Ani de neplată și o atitudine de dezinteres
Bărbatul a fost obligat în 2019, printr-o hotărâre definitivă a Judecătoriei, să plătească o pensie de întreținere echivalentă cu un sfert din salariul minim pe economie, pentru fiica sa minoră. Deși i s-au comunicat datele necesare pentru efectuarea plăților, acesta nu a virat nicio sumă timp de aproape trei ani, iar ulterior a făcut doar câteva plăți sporadice – câte 100 de euro, prin Revolut, în doar cinci ocazii între 2022 și 2023.
Deși era angajat, apt de muncă și fără probleme medicale grave, inculpatul a ignorat în mod constant obligațiile sale legale față de copil. Această conduită a fost considerată de instanță drept expresia unei „rele-credințe evidente”.
Sentință schimbată în apel: de la avertisment la condamnare
Judecătoria dispusese inițial renunțarea la aplicarea pedepsei și îi aplicase inculpatului un avertisement, apreciind că fapta nu prezintă o gravitate deosebită, mai ales în contextul în care inculpatul are alți copii în întreținere și a început să plătească în timpul procesului.
Însă, în apel, Curtea a considerat această soluție „excesiv de blândă” și a subliniat că „privarea minorei de pensia de întreținere care i se cuvine are aptitudinea de a periclita dezvoltarea sa armonioasă și normală în societate”. În consecință, judecătorii au decis condamnarea bărbatului la șase luni de închisoare cu suspendare, stabilind și un termen de supraveghere de doi ani.
Ca parte a pedepsei, inculpatul va trebui să urmeze programe de reintegrare socială și să presteze 70 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie în cadrul Primăriei Câmpia Turzii, fie într-o instituție de cult din localitate.
Această decizie transmite un mesaj ferm celor care ignoră obligațiile față de propriii copii: lipsa de implicare și sustragerea de la plata pensiei de întreținere nu rămân fără consecințe. De asemenea, instanța a subliniat că faptul de a avea mai mulți copii nu exonerează un părinte de responsabilitatea față de fiecare dintre ei.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


