Screenshot

Cinci inculpați care vindeau droguri în județele Bistrița-Năsăud, Mureș și Cluj, arestați preventiv

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a 5 dintre inculpați acuzați că au vândut de peste 130 de ori droguri în județele Bistrița-Năsăud, Mureș și Cluj.

”La data de 08.04.2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea a 6 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 2024-2025, 4 dintre inculpați, au constituit un grup infracțional organizat, de tip familial, a cărui activitate a constat în procurarea, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, a unor cantități însemnate de droguri de mare risc și distribuirea acestora către consumatori din județele Bistrița-Năsăud, Mureș și Cluj.

Ulterior, la grupul infracțional organizat a aderat un alt inculpat, al cărui rol a constat în identificarea consumatorilor și intermedierea tranzacțiilor, în schimbul unor sume de bani sau a unor cantități din drogurile comercializate.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, pe parcursul mai multor luni, membrii grupului au desfășurat o activitate infracțională vastă, fiind documentate peste 130 de acte materiale constând în vânzarea de droguri de mare risc.

De asemenea, pentru a evita prinderea și tragerea la răspundere penală, membrii grupului au adoptat măsuri de precauție, precum anunțarea reciprocă a prezenței forțelor de ordine, eliminarea tuturor datelor informatice din dispozitivele mobile sau utilizarea de intermediari pentru a evita contactul direct cu persoanele necunoscute.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților au fost identificate și ridicate 10 terminale mobile, 14 cartușe letale deținute în mod ilegal, substanțe, obiecte și bunuri folosite în activitățile infracționale de trafic de droguri, 75 de comprimate și 2 fiole susceptibile a conține substanțe anabolizante.

În cursul zilei de astăzi, 9 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a 5 dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de cel de-al șaselea inculpat, procurorii D.I.I.C.OT. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.”, a transmis DIICOT.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns