O avocată din Botoșani, scoasă fără suflare din apele Prutului și resuscitată, a decedat la spital după 12 ore de la internarea în stare gravă. Iuliana Velniciuc, avocată din Baroul Botoșani, a mers cu familia la un grătar şi a făcut o baie în apele barajului de pe râul Prut pentru a se răcori. După circa 15 minute, soțul a văzut-o plutind pe apă cu fața în jos și a scos-o la mal, după care un echipaj al Ambulanței Ripiceni a ajuns repede la fața locului și a resuscitat-o. În vârstă de 53 de ani, avocata a ajuns la spital …
Citește mai multNATIONAL
Creștere alarmantă a cazurilor de violență domestică în ultimii ani. Statistica Poliției Române
De la peste 36.000 de cazuri de violență domestică în 2017 s-a ajuns la peste 55.000 de cazuri în 2022. De asemenea, numărul ordinelor de protecție s-a dublat. Conform răspunsului trimis de Poliția Română la solicitarea ziarului Adevărul, din 2017 și până în prezent a crescut mult numărul infracțiunilor de violență domestică. Practic, în perioada 2017-2022 au fost înregistrate nu mai puțin de 217.702 infracțiuni de violență domestică. „În anul 2017 au fost sesizate 36.245 de infracțiuni circumscrise Legii nr. 217/2003, privind prevenirea și combaterea violenței domestice, în anul 2018 au fost sesizate 38.445 infracțiuni, în anul 2019 au fost …
Citește mai multMinori bătuți cu sălbăticie de polițiști într-un centru educativ. MJ a luat măsuri VIDEO
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a făcut publice imagini șocante din Centrul Educativ Buziaș, în care se vede cum doi polițiști bat cu sălbăticie un tânăr pus la pământ, sub privire altor zeci de minori condamnați închiși pentru reeducare. Un polițist îl lovește și pe unul din rând. ”Greu de privit imaginile care par ireale pentru România anului 2023. Deținuții din Centrul educativ -Buziaș, minori și tineri – sunt bătuți cu bestialitate de polițiști. Revoltător și inadmisibil cum înțeleg unii angajați din acest centru să își exercite atribuțiile. Primele măsuri deja luate: – am înaintat denunțul penal; – tot azi, am …
Citește mai multAvocată amenințată: “Ai grijă pe cine reprezinți la Poliția Oradea, pentru că iei bătaie!”
Avocata unui polițist din Oradea, care reclamă abuzuri din partea șefilor, a fost amenințată, în această dimineață, de pe un telefon cu număr ascuns. S-a întâmplat la mai puțin de douăsprezece ore după publicarea investigatiei Recorder în care ofițerul Paul Filimon a expus presiunile la care a fost supus chiar din interiorul Poliției Bihor. „Am depus deja o plângere care urmează să ajungă la Parchet. Vreau să-mi publicați inclusiv numele, pentru ca acești indivizi să știe că nu-mi este frică. Sunt o femeie cu doi copii mici acasă și nu vreau să ajung să mă uit în spate când merg …
Citește mai multDirectoarea unei companii farma, reținută pentru delapidare. 20 de ceasuri de lux, parfumuri de 1 milion găsite la percheziții
Polițiștii au găsit în casa femeii 20 de ceasuri de lux mărcile Ulysse Nardin, Chopard Jaeger-Le Coultre, aproximativ 1 kg de bijuterii, genți, produse electronice de lux și parfumuri de 1 milion de lei! ”La data de 19 iulie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1 au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind fapte de delapidare. Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în …
Citește mai multȘase “pești”, care exploatau fete majore și minore în Constanța și Cluj, au fost reținuți
Procurorii DIICOT au propus pentru arestare șase inculpati acuzati ca exploatau patru fete, din care doua minore, constranse sa se prostitueze in Cluj si Constanta. “Procuroriii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 6 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și deținere de droguri de risc pentru consum propriu. În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2023, inculpații au recrutat patru persoane vătămate, două minore și două majore și profitând de starea de vulnerabilitate a acestora (părinți despărțiți, stare …
Citește mai multO mare agenție de turism din România a cerut intrarea în insolvență și a ascuns asta până a aflat presa
Veste proastă pentru români în plin sezon estival. Una dintre cele mai mari şi mai vechi agenţii de turism din România, Kusadasi, a cerut intrarea în insolvență la Tribunalul București. Prima ședință în care instanța va dezbate solicitarea Kusadasi SRL este în 26 iulie 2023. Potrivit Newsweek.ro, Kusadasi SRL este una dintre cele mai mari și mai vechi agenții de turism din România. A fost înființată în 1998, în urmă cu 25 de ani, și, dacă la început se concentra pe destinația Kusadasi și alte locații din Turcia, de-a lungul anilor portofoliul a fost extins permanent, agenția devenind unul dintre …
Citește mai multScandalul azilele groazei. Marius Budăi și-a dat demisia din funcția de ministru al Muncii
Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a demisionat azi din funcție ca urmare a unor dezvăluiri recente ce-l vizează în scandalul moemntului – azilele groazei de bătrâni din Ilfov. Deranjat de vizitele inopinate ale reprezentanților Centrului de Resurse Juridice la sediile căminelor de bătrâni, unde constatau condițiile inumane în care erau ținuți bătrânii, Ștefan Godei, șeful Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz și – potrivit procurorilor DIICOT – liderul grupului infracțional, și-a exprimat în mod deschis dorința ca ONG-ul să fie închis. Când i s-a spus că nu se poate, a vrut ca măcar contractul dintre CRJ și Ministerul Muncii, pe baza …
Citește mai multUdrea a scăpat de o pedeapsă de 8 ani închisoare, dar rămâne fără aproape 2 milioane lei
Înalta Curte a dispus încetarea procesului în dosarul în care Elena Udrea și Ioana Băsescu fuseseră condamnate în primă instanță la 8, respectiv 5 ani închisoare. Este vorba de dosarul finanțării ilegale a unei campanii electorale. Prin aceeași decizie a ÎCCJ, s-a menținut dispoziția de confiscare a unor sume de bani de la Udrea, care însumează aproape 2 milioane lei. Decizia: ”I. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de inculpații Wagner Ioan Silviu, Udrea Elena Gabriela, Băsescu Ioana, Nastasia Gheorghe şi Tarhon Victor împotriva sentinţei penale nr. 45 din 2 martie …
Citește mai multTânără cu dizabilități, forțată să facă videochat de către o rudă
O tânără de 19 ani cu handicap din Prahova a fost forţată să facă videochat chiar de către o rudă și soția acestuia. ”La data de 10.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane. În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2021, inculpații, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate (încadrată în grad de handicap și necesitând monitorizare şi tratament de specialitate), au recrutat-o și adăpostit-o, în scopul exploatării, prin practicarea de activități de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.