admin

Frații Tate au mers să semneze pentru control judiciar într-o Lada din 79

Andrew și Tristan Tate au mers, în această dimineaţă, să semneze controlul judiciar la Poliție într-o maşină de producţie rusească şi cu muzica dată la maxim. Lada cu care au venit frații Tate a fost urmată de o limuzină cu bodyguarzii acestora, care au sărit să deschidă ușile mașinuței rusești. “Doamnelor şi domnilor, ştiu de ce sunteţi azi aici. Multe zvonuri au circulat în special în România. Şi da, într-adevăr aşa cum vedeţi, am adus o Lada aici, pe care o puteţi admira azi. Este din 1979, îi puteţi face câteva poze, dar nu puneţi mâna pe ea. E o …

Citește mai mult

Încetarea procesului după 11 ani de judecată cu arest preventiv, condamnare și rejudecare

Tribunalul Alba a hotărât încetarea procesului penal în cazul fostului șef al ISCTR Cluj, Rareș Pop și a doi inspectori, trimiși în judecată în 2014! Pop, reprezentat de avocatul Radu Chiriță, a stat în arest preventiv și la domiciliu aproape un an, a primit o condamnare de 4 ani și 4 luni închisoare la Tribunalul Cluj, iar apoi a obținut strămutarea la Curtea de Apel Alba Iulia și rejudecarea pe fond. Solutia pe scurt: ”1. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.pr.pen. şi a art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) …

Citește mai mult

Avocata Aurora Simu, deputat de Cluj, a citit motivele celor 6 demisii din POT: ”Sfada, isteria, poziţiile şi declaraţiile extremiste”

Șase deputaţi din cei 20 din Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus cu mână de fier de Anamaria Gavrilă, au demisionat, astăzi, din grupul parlamentar și din această formaţiune. Au plecat din partid acum Dumitrița Albu, Lucian Andruşcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan şi Aurora Tasica Simu. Motivele demisiilor se regăsesc într-o scrisoare comună, citită în plenul Camerei Deputaților de către deputata de Cluj Aurora Tasica Simu,  care era vicelider al grupului POT din Cameră. “Stimaţi colegi, dragi români, cu părere de rău, dar cu încredere că ne vom duce misiunea până la capăt, noi, Albu Dumitriţa, Andruşcă Lucian, Csillag …

Citește mai mult

Top 10 influenceri juridici pentru a îi urmări pe Instagram

Instagram a devenit o platformă atractivă pentru profesioniștii care doresc să distribuie din expertiza lor, să educe publicul și să construiasca propriile lor branduri. Asta înseamnă că poți învăța de la ei, indiferent că ești student la drept, avocat practicant sau pur și simplu ești interesat de subiecte juridice. Urmărirea influencerilor potriviți îți poate oferi materiale de calitate, dar și liniște sufletească. Dacă preferi să navighezi în mod anonim, poți folosi un vizualizator de povești Instagram fără să te conectezi pe platformă. Astfel, poți fi la curent cu toți influencerii pe care îi preferi fără să fie nevoie să ai …

Citește mai mult

Fraudă de aproape 4 milioane de lei la un centru de colectare fier vechi din Cluj

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției regionale antifraudă fiscală au descins la un centru de colectare fier vechi din Cluj, în urma unei sesizări. ”Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției regionale antifraudă fiscală (DRAF) Oradea au fost sesizați cu privire la existența unor nereguli fiscale în activitatea unui centru de colectare a fierului vechi și a materialelor reciclabile din jud. Cluj. În vederea verificărilor aspectelor sesizate, inspectorii antifraudă au inițiat un control la societatea care deținea centrul de colectare, estimând un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă totală de 3.867.953 lei. În contextul valorificării rezultatelor digitalizării ANAF, prejudiciul a fost estimat …

Citește mai mult

Judecătoare exclusă din magistratură pentru atitudine șicanatoare și agresivă față de colegi

O judecătoare din Ploiești a fost exclusă din magistratură pentru atitudine conflictuală și amânări repetate ale pronunțărilor. Hotărârea a fost luată cu majoritate în Secția pentru judecători în materie disciplinară din CSM. ”Cu majoritate, Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Rădulescu Maria – judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești. În baza art.273 alin.(1) lit.f) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor aplică pârâtei Rădulescu Maria – judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit.b), lit.l) și lit.g) teza I din acelaşi act normativ. Cu drept …

Citește mai mult

Au început zborurile Cluj – Istanbul operate de compania Pegasus Airlines

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj marchează astăzi un moment important în dezvoltarea rețelei sale de rute prin lansarea zborurilor directe către Istanbul Sabiha Gökçen (SAW), operate de compania aeriană Pegasus Airlines. Noua rută directă Cluj-Napoca – Istanbul operată de Pegasus Airlines, consolidează legătura aeriană dintre Cluj-Napoca și unul dintre cele mai dinamice centre de conexiune intercontinentală. Pegasus Airlines, una dintre companiile aeriene private de top din Turcia, operează o flotă modernă formată din aeronave Airbus A320, A321 și Boeing 737, oferind servicii fiabile și accesibile către numeroase destinații din întreaga lume. Compania va opera această rută cu o frecvență de …

Citește mai mult

Condamnată pentru o înșelătorie sentimentală. Totul a pornit de la anunțul „pensionar caut pereche”

O femeie din Maramureș a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Cluj la 9 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsită vinovată de înșelăciune, în urma unei escrocherii de tip „sentimental” prin care a obținut aproape 10.000 de lei de la un pensionar, sub pretextul că va începe o relație cu el. În realitate, femeia nu avea nicio intenție de a-l vizita și a folosit banii în interes propriu, blocându-l ulterior. Potrivit deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, faptele s-au petrecut în mai 2020, după ce victima a publicat pe un site de anunțuri un …

Citește mai mult

RIVUS Cluj-Napoca primește cel mai mare împrumut acordat unei noi dezvoltări real-estate din România

RIVUS Cluj-Napoca, amplul proiect mixed-use de reconversie urbană dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, primește cel mai mare împrumut acordat unei noi dezvoltări real-estate din România. Valoarea creditului este de aproximativ 400 de milioane de euro și reprezintă o finanțare sindicalizată acordată de patru instituții creditoare: Erste Bank, BCR, BERD și BRD. RIVUS redă orașului 14 hectare de fostă platformă industrială ca proiect multifuncțional cu probabil cea mai mare diversitate funcțională din România – retail, office, cultură, entertainment, parc. Valoarea investiției în proiect este estimată la peste jumătate de miliard de euro, demersul fiind în prezent în etapa obținerii …

Citește mai mult

O avocată din București și soțul ei, trimiși în judecată pentru proxenetism! Patronau salon de masaj erotic

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a trimis în judecată o avocată și soțul ei, alături de firma pe care o administrau, pentru proxenetism în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, activitatea ilegală ar fi fost desfășurată sub acoperirea unui salon de masaj erotic, în cadrul căruia angajatele practicau prostituția, iar inculpații obțineau beneficii materiale din această activitate. Infracțiunile ar fi avut loc pe o perioadă de aproape 10 ani, între 2014 și 2023. „Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a finalizat cercetările în dosarul nr. 3951/163/P/2023 (număr vechi 593/P/2023). În cauză s-a dispus trimiterea în judecată, în …

Citește mai mult