admin

Polițist din Cluj, acuzat că a tâlhărit o escortă. A mai fost cercetat penal acum patru ani

Caz incredibil: Un polițist din Cluj este acuzat că a agresat și i-a luat banii unei escorte după ce a întreținut relații sexuale cu ea. ”În data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 08.30, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, de către o tânără de 21 de ani, despre faptul că în cursul nopții de 2/3 septembrie a.c., în timp ce aceasta se afla într-un imobil din localitatea Florești, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, iar din primele cercetări a …

Citește mai mult

Sesizarea ÎCCJ pe legea pensiilor: ”Legea încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale”

Înalta Curte a făcut publică hotărârea prin care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea care modifică condițiile de pensionare a magistraților. ”Astăzi, 04.09.2025, în şedinţa Secţiilor Unite, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care modifică regimul pensiilor. Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept. Legea încalcă nu mai puţin de 37 …

Citește mai mult

Cinci afaceriști reținuți și o inspectoare de la Finanțe sub control judiciar în dosarul Leasing Automobile

Cinci afaceriști au fost reținuți și sunt propuși pentru arestare preventivă în dosarul DNA privind o mega-evaziune fiscală la vânzarea de mașini de lux second-hand aduse din țări UE. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au  dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 septembrie 2025, a cinci inculpați: B.G, B.A., N.G., B.D. și H.G., administratori sau reprezentanți de societăți comerciale, fiecare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (autorat și/sau complicitate). De asemenea, s-a dispus măsura controlului …

Citește mai mult

Șeful unei societăți a Primăriei Cluj-Napoca câștigă 8300 euro lunar din pensie și salariu

Bugetar de lux la conducerea fostei Regii Autonome a Domeniului Public, transformată recent în societate pe acțiuni deținută de Primăria Cluj-napoca. Ion Pantelimon conduce de mulți ani regia și cumulează acum pensia cu salariul, precum directorul Companiei de Transport Local Cluj-Napoca. ”Aici sunt banii dumneavoastră: angajat la stat, câștigă cât președintele Franței Un nou bugetar de lux, tot în Cluj-Napoca, cu venituri lunare similare cu cele ale lui Emmanuel Macron, președintele Franței. Este vorba despre șeful fostei Regii Autonome a Domeniului Public, transformată recent în societate pe acțiuni, Ion Pantelimon. În vârstă de 72 de ani, acesta a încasat în …

Citește mai mult

Preot atacat de un enoriaș gelos în Mureș. Ordin de protecție și dosar penal deschis

Ancheta în Mureș după ce un preot a fost agresat de un enoriaș gelos în văzul credincioșilor. Un incident șocant a avut loc săptămâna trecută în județul Mureș, atunci când un enoriaș în vârstă de 45 de ani l-a atacat și lovit public pe preotul din localitate, în plină stradă, pe motiv de gelozie, relatează Știrile Pro TV. Agresorul îl suspecta pe slujitorul bisericii că ar avea o legătură amoroasă cu soția sa  . Ordine de protecție și plângeri reciproce Preotul a fost primul care a sesizat autoritățile și a obținut un ordin de protecție în regim de urgență, valabil timp de …

Citește mai mult

Judecătorii ÎCCJ au decis să sesizeze CCR cu privire la legea pensiilor magistraților

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au hotărât astăzi, în unanimitate, sesizarea Curții Constituționale a României (CCR) în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților, adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul condus de Ilie Bolojan. Hotărârea de sesizare CCR vine după ce proiectul a fost considerat adoptat în Parlament, în lipsa unei moțiuni de cenzură, înainte de promulgare. Potrivit Știripesurse.ro, judecătorii ÎCCJ consideră că Executivul a folosit în mod abuziv procedura angajării răspunderii, prevăzută de articolul 114 din Constituție. Argumentul principal este lipsa urgenței și a celerității maxime care să justifice o astfel …

Citește mai mult

Trei inițiative legislative pentru diversificare, modernizare și apărarea profesiei de avocat

Ca urmare a celor două dezbateri privind profesia de avocat organizate de Comisia Juridică a Senatului României– dezbateri la care au participat numeroși avocați, reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai altor profesii juridice și ai puterii judecătorești – o parte dintre problemele semnalate în mod constant în cadrul organelor profesiei și în spațiul public s-au concretizat într-o serie de inițiative legislative depuse la Senat. Aceste inițiative aparțin senatorului Daniel Fenechiu, vicepreședinte al UNBR, și senatorului Cristian Niculescu Țâgârlaș, vicepreședinte al Casei de Asigurări a Avocaților, alături de senatorii Robert-Marius Cazanciuc și Ion-Cristinel Rujan și vizează trei direcții majore: 1. Diversificarea ariei de servicii din portofoliul avocațial Modificarea Legii societăților …

Citește mai mult

Baroul Cluj cere Curții de Apel măsuri urgente în ce privește protestul magistraţilor

Consiliul Baroului Cluj a transmis Curții de Apel Cluj o cerere prin care solicită adoptarea unor măsuri urgente pentru asigurarea unui caracter previzibil și unitar în modalitatea de desfășurare a protestului magistraților la toate instanțele de pe raza Curții de Apel Cluj. ”Consiliul Barouiui Cluj, legal reprezentat prin Decan avocat Flavia-loana Maier, în numele avocaţitor membri ai baroului şi.pe baza sesizărilor primite din partea acestora cu privire la modalitatea neunitară şi lipsită de previzibilitate în care se desfăşoară protesul magistraţilor din instanţele aronclate instituţiei dvs, vă adresează prezenta: Prin care vă solicităm ca In regim de urgenţă să dispuneţi măsurile …

Citește mai mult

Șefa ÎCCJ, Lia Savonea, îi dă cu flit ministrului Justiției, Radu Marinescu

Tensiunea în Justiție este la cote alarmante. Președinta Înaltei Curți, Lia Savonea, i-a transmis ministrului Justiției, Radu Marinescu, că nu va participa la întâlnirea propusă de acesta cu reprezentanții sistemului judiciar. Savonea face referire în scrisoarea de refuz la climatul actual generat de proiectul privind pensiile magistraților: ”Într-un asemenea climat, participarea formală la exerciții de imagine ar echivala cu validarea acestor derapaje.” ”Înalta Curte de Casație și Justiție nu va participa la o întâlnire organizată într-un moment extrem de dificil pe care justiția îl traversează. Prin felul în care a fost concepută și mediatizată pare, mai degrabă, un exercițiu de …

Citește mai mult

CSM a sesizat Parchetul cu privire la postări prin care se instigă la violențe împotriva magistraților

Consiliul Superior al Magistraturii anunță că a sesizat Parchetul cu privire la mai multe mesaje publice prin care utilizatori ai reţelelor sociale au instigat la săvârşirea unor infracţiuni grave împotriva magistraţilor. De asemenea, CSM îl contrazice din nou pe premierul Bolojan cu privire la salariile magistraților și vârsta la care se pensionează. ”Consiliul Superior al Magistraturii informează că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică prevăzută de art. 368 din Codul penal, solicitând efectuarea de cercetări cu privire la mai multe mesaje publice prin care utilizatori ai …

Citește mai mult