fbpx

Au început înscrierile pentru examenul de admitere în Barou din martie 2019

Cererile de înscriere se depun în intervalele 17-21 decembrie 2018 și 7-28 ianuarie 2019 la secretariatul Baroului Cluj.

Uniunea Națională a Barourilor din România a anunțat organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea martie 2019. Data desfășurării examenului este 3 martie 2019 pentru toți candidații.

Examenul se va desfășura prin susținerea unui test grilă ce cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin 10 puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 de puncte.

Materiile de examen sunt: organizarea și exercitarea profesiei de avocat; drept civil; drept procesual civil; drept penal; drept procesual penal.

Examenul se susține în cadrul INPPA și se desfășoară în mod unitar, la București. Tematica de examen este cea stabilită prin Hotărârea nr. 368 din 22.06.2018 a Consiliului UNBR.

Înscrierea la examen se va desfășura astfel:
– Cererile de înscriere se depun în intervalul 17-21 decembrie 2018 și 7-28 ianuarie 2019 la secretariatul Baroului Cluj, la care candidatul urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.
– Cererile vor fi însoțite de actele menționate în Regulamentul de examen prevăzut prin Hotărârea nr.367 din 22.06.2018 a Consiliului UNBR.
– În perioada 29 ianuarie – 5 februare 2019 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen, iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen.

Taxa de examen este de 1000 lei și se va achita în contul INPPA din București nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la BCR Sucursala Unirea București cu mențiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea martie 2019”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea martie 2019”.

Acte necesare pentru înscriere, conform Regulamentului de examen:
1 DOSAR PLIC
– cerere de înscriere la examen (cerere tip de la Baroul Cluj)
a) certificatul de naștere, în copie certificată pentru conformitate;
b) actul de identitate, în copie;
c) diploma de licență sau adeverința provizorie, în copie legalizată. În cazul în care diploma de licență s-a obținut după anul 1995, se va depune și copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită;
d) dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
e) certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
f) certificat privind starea de sănătate a candidatului (adeverință de la medicul de familie), incluzând și o evaluare psihiatrică – certificat psihiatric obținut de la instituțiile agreate de Baroul Cluj );
g) certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calității de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
AL DOILEA DOSAR PLIC conține
– cerere de înscriere la examen (cerere tip de la Barou)
– copii simple după fiecare document din primul dosar, semnate de conformitate cu originalul

Înscrierea candidaților va avea loc la sediul Baroului Cluj, str.Pavel Roșca nr.4 ap.15, în zilele lucrătoare între orele 10,30 – 14,00.

Entități agreate de către Baroul Cluj pentru  evaluarea psihiatrică :

1A Medic specialist psihiatru Dr.Loredana Lar
o la Medstar Union în incinta Complexului Comercial Union etaj I, cartier Mănăștur – în datele 17.12, 19.12, 21.12 între orele 12,00-13,40
 1B Medic specialist psihiatru Dr.Radu Crișan 
o la Medstar Union în incinta Complexului Comercial Union etaj I, cartier Mănăștur – în data de 18.12 între 13,00-15,40 și în 20.12 între orele 14,00-17,40
o la Medstar Mărăști în incinta Complexului Comercial Piața Mărăști, etaj III, cartier Mărăști – în data de 19.12 între orele 11,00-14,00
 1C Medic specialist psihiatru Dr.Iulia Druța 
o la Medstar Zorilor str.Zorilor nr.44, cartier Zorilor – în datele de 17.12 și 21.12 între orele 9,00-12,30, și în data de 18.12 între orele 14,00-17,30
o la Medstar Union în incinta Complexului Comercial Union etaj I, cartier Mănăștur – în data de 19.12 între 14,30-17,00 și în 20.12 între orele 9,00-12,30
 2 Cabinet de psihiatrie Remus Trăistaru 
o Cabinet situat pe str. Calea Dorobanților nr. 14-16, etaj II (clădirea Cluj City Center) zilnic între orele între orele 09,30 și 11,30 – FĂRĂ PROGRAMARE tarif 40 lei – include și timbrul fiscal; informații suplimentare pe www.psihiexpert.ro

Pentru eliberarea Certificatului este necesar sa vă programați (1A, 1B, 1C) la call-center Medstar la tel 0264-917 să vă prezentați cu act de idenitate, adeverința medicală de la medicul de familie care să ateste antecedentele medicale personale și un timbru fiscal în valoare de 1 leu (achiziționat de la Poștă sau Tribunal), cost examinare 40 lei, durata examinării nu depășește 10 minute.

Comments

comentarii

Castelul Rákóczi-Bánffy din Gilău, una dintre bijuteriile istorice ale Transilvaniei, şi-a redeschis porţile în acest weekend după un proces de renovare.... Citește mai mult
„Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi pentru minim 2-3 generații, un adevărat portavion al medicinii clujene, care, la braț cu UMF Cluj, trebuie să devină a doua industrie a Clujului, regională, europeană”, susține Remus Lăpușan, candidat la funcția de consilier județean din partea PSD.... Citește mai mult

Lasă un răspuns