DNA Cluj

Primar din nordul țării, trimis in judecată pentru mită in proiect cu fonduri PNDL

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut, în esență,următoarea stare de fapt:

”În cursul anului 2018, în contextul derulării contractului de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Repedea, Corp A, B și C” inculpatul Miculaiciuc Ioan, în calitate menționată mai sus, ar fidepus la Ministerul Dezvoltării Regionale, AdministraţieiPublice şi Fondurilor Europene mai multe declarații false în care ar fi precizat în mod necorespunzător realității faptul că lucrările pentru care s-au emis mai multe facturi de către liderul unei asocieri de firme (care subcontractase lucrările respective societății celuilalt inculpat) au fost realizate și recepționate. În realitate, lucrările respective fie nu au fost executate, în totalitate sau parțial, fie nu au fost recepționate.

Ulterior, după primirea fondurilor nerambursabile(Programul național de dezvoltare locală (PNDL)), în valoare totală de 2.269.337 lei, cu încălcarea prevederilor legii privind finanțele publice locale, inculpatul Miculaiciuc Ioan ar fi achitat contravaloarea facturilor respective.

Pentru acest „serviciu” dar și pentru ca societatea omului de afaceri să încheie noi contracte de lucrări cu comuna Repedea edilul ar fi pretins de la acesta suma de 150.000 – 200.000 lei din care ar fi primit în două tranșe, printr-un intermediar, suma totală de 99.000 lei (40.000 de lei în 31.12.2018 și 59.000 lei în 03.01.2019).”, a transmis DNA

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de inculpatul Miculaiciuc Ioan.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns