Judecătoarea care l-a pus la plată pe Orban a fost sancționată de CSM

O judecătoare de la Tribunalul București, care în 2019 îl obliga pe Ludovic Orban la plata unor daune morale, a fost sancționată recent de CSM pentru neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești.

Hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară din CSM: ”Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Anton Carla Daniela – judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti .

În baza art.100 lit.b) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei Anton Carla Daniela – judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 3 luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. r) teza I din acelaşi act normativ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

art.99 lit. r) – neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege;

În 21 ianuarie 2019, judecatoarea Carla Daniela Anton de la Sectia a V-a Civila a Tribunalului Bucuresti l-a obligat pe liderul liberal Ludovid Orban sa-i plateasca daune morale de 20.000 de lei (echivalentul a peste 4.250 de euro) deputatului PSD Iulian Iancu, presedintele Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor. Decizia magistratului nu este definitiva, putand fi atacata cu apel.

Orban a fost dat in judecata de Iancu pentru o acuzatie pe care liderul PNL a facut-o la adresa deputatului social-democrat. Mai exact, in 7 noiembrie 2017, Orban a sustinut ca Iancu ar fi „omul Gazprom”. Atacul liberalului a fost facut in contextul in care in acea perioada Comisia de industrii dezbatea oportunitatea adoptarii OUG 64/2016 pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012. Miza ordonantei de urgenta era liberalizarea pretului pe piata consumatorilor casnici de gaze naturale.

 

 

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns