CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Considerentele neconstituționalității legii care prevedea modalităţi diferite de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, în funcţie de beneficiarul despăgubirii, au fost publicate în Monitorul Oficial nr.959 din 19 octombrie 2020.
În opinia Curții Constituționale, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, și persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest acte normative.
Prin Decizia CCR nr. 725/2020 s-a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi s-a constatat că Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii este neconstituţională în ansamblul său.
Redăm din considerentele deciziei, pe cele mai importante:
Prevederile constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) cu referire la principiul securităţii juridice, art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) cu referire la principiul cooperării loiale între autorităţi, art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) cu referire la principiul bicameralismului, art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) cu referire la obligaţia indicării sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare şi art. 148 alin. (2) cu referire la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Examinând pe fond obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României, Curtea reţine următoarele:
În ceea ce priveşte parcursul legislativ al actului normativ criticat şi soluţia legislativă pe care o consacră, se observă, mai întâi, că prin art. I pct. 2 din Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 18 martie 2020, a fost modificat art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 după cum urmează: “(6) Evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”
Anterior modificării, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 avea următorul cuprins, stabilit prin Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din data de 26 mai 2017: “Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”
Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în redactarea dată prin Legea nr. 22/2020, a fost suspendată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020, având următorul cuprins:
“Art. 1. – Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă până la data de 1 martie 2021.
Art. 2. – Pe perioada suspendării prevăzute la art. 1, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
Art. 3. – În situaţia în care grila notarială prevede valori doar pentru terenurile din categoria «curţi-construcţii», iar terenul preluat în mod abuziv de stat avea o altă categorie de folosinţă, valoarea despăgubirilor se stabileşte prin aplicarea unei reduceri de 50% din valoarea pentru terenurile «curţi-construcţii».
Art. 4. – În situaţia în care grilele notariale sunt elaborate în moneda naţională a României, leul, valoarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada mai 2013 – data aprobării emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.”
Potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, aceste măsuri sunt motivate după cum urmează: “necesitatea asigurării unui sistem de despăgubiri unitar şi echitabil pentru toţi foştii proprietari ale căror imobile nu pot fi restituite în natură şi pentru care se acordă măsuri compensatorii prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi prin Ministerul Finanţelor Publice, dat fiind faptul că prin criteriile diferite avute în vedere la elaborarea grilelor notariale din anul 2020 s-a creat premisa unor inechităţi la stabilirea despăgubirilor pentru foştii proprietari, având în vedere că unele grile notariale elaborate pentru anul 2020 au suferit modificări şi după data de 21 martie 2020, dată la care a fost stabilită o nouă procedură de evaluare, pentru a preveni riscul ca modificările succesive ale grilelor notariale să întârzie procesul de soluţionare a dosarelor de despăgubire, cu consecinţa afectării drepturilor foştilor proprietari, în condiţiile în care statul este obligat să respecte hotărârea-pilot «Maria Athanasiu şi alţii împotriva României» pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 12 octombrie 2010, în sensul instituirii unor mecanisme unitare de stabilire a despăgubirilor, care să asigure un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii, dat fiind faptul că o încetinire a ritmului de soluţionare a dosarelor de despăgubire creează premisele sancţionării statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea obligaţiilor asumate în domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, dat fiind faptul că procesul de restituire a fostelor proprietăţi nu poate fi oprit sau întârziat şi nici nu poate conduce la emiterea unor decizii de despăgubire disproporţionate, deşi vizează aceleaşi tipuri de imobile, cu scopul de a preveni apariţia de noi litigii cu privire la valoarea despăgubirilor, cauzate de data soluţionării dosarelor şi de variaţiile grilelor notariale, pentru a preîntâmpina impactul financiar negativ asupra bugetului de stat prin aplicarea de sancţiuni de către instanţele de judecată naţionale şi internaţionale, pentru a permite statului român să îşi poată distribui într-un mod previzibil resursele financiare pe fondul situaţiei determinate de răspândirea coronavirusului Sars-Cov-2.”
Proiectul legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr. b266 (adresa nr. E97/18/05/2020). În data de 3 iunie 2020, Senatul a adoptat Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, cuprinzând un articol unic, cu următorul conţinut: “Se respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72 din 14 mai 2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020.”
Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, care conţine, de asemenea un articol unic, cu următorul cuprins:
“Articol unic. – Se adoptă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72 din 14 mai 2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020, cu următoarea modificare:
«Art. 2. – (1) Pe perioada suspendării prevăzute la art. 1, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face astfel:
a) prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia;
b) prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului.
(2) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.»”
Acesta este conţinutul normativ al legii criticate în prezenta cauză în raport cu o serie de prevederi constituţionale. Procedând la examinarea acestor critici în ordinea stabilită de autorul sesizării, Curtea se va pronunţa asupra susţinerilor referitoare la încălcarea art. 16 din Constituţie – Egalitatea în drepturi.
Analizând Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii cu raportare la normele constituţionale invocate, Curtea constată că, într-adevăr, aceasta instituie modalităţi diferite de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, în funcţie de beneficiarul despăgubirii. Astfel, în ceea ce priveşte titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, în situaţia în care dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea se face “prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională“, în timp ce pentru alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, evaluarea se face “prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia“.
Curtea constată, totodată, că soluţia legislativă prevăzută de legea criticată este diferită atât de cea consacrată de art. 21 alin. (6) anterior modificării prin Legea nr. 22/2020 (când evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei se făcea – indiferent de beneficiar – prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013), cât şi de cea consacrată de Legea nr. 22/2020 (potrivit căreia evaluarea imobilului care constituie obiectul deciziei – indiferent de beneficiar – se făcea prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională). Practic, legea criticată consacră o soluţie legislativă hibridă, rezultată din combinarea celor două soluţii legislative menţionate, introdusă prin amendamentele propuse şi aprobate în Camera decizională, şi fără a se reţine vreo motivare a acestei soluţii.
Potrivit punctului de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, transmis Curţii Constituţionale şi ataşat la dosarul cauzei, soluţia legislativă este menită să repare “caracterul discriminatoriu instituit de Guvern”, prin faptul că în situaţia în care proprietarul ori moştenitorii acestuia au înstrăinat “drepturile litigioase” şi, în consecinţă, despăgubirile le primeşte o altă persoană decât cea nedreptăţită de fostul regim, atunci această situaţie constituie un criteriu justificat obiectiv pentru instituirea unui alt calcul pentru că esenţa Legii nr. 165/2013 o reprezintă tocmai repararea unei nedreptăţi suferite de proprietarii cărora li s-au naţionalizat proprietăţile abuziv, nicidecum acordarea unor despăgubiri altor persoane decât proprietarii afectaţi ori moştenitorii acestora. Ca urmare, persoanele care au cumpărat aceste “drepturi litigioase”, rezultând o disproporţie vădită între preţul cu care au cumpărat drepturile litigioase şi despăgubirile primite ulterior, primesc despăgubirile făcându-se calculul pe grila notarială din anul 2013, însă proprietarii afectaţi ori moştenitorii primesc despăgubirile potrivit grilei notariale aflate în vigoare la data acordării despăgubirii.
Examinând reglementarea criticată în raport cu criticile privind încălcarea art. 16 din Constituţie, formulate de autorul sesizării, ţinând seama şi de ratio legis, aşa cum rezultă din punctul de vedere formulat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Curtea observă că, într-o jurisprudenţă constantă, a statuat că “principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite” (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Egalitatea implică şi un drept la diferenţă, sens în care Curtea a reţinut, de asemenea într-o jurisprudenţă constantă, că “principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formală ar conduce la aceeaşi regulă, în ciuda diferenţei de situaţii. De aceea, inegalitatea reală, care rezultă din această diferenţă, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea, principiul egalităţii conduce la sublinierea unui drept fundamental, dreptul la diferenţă, iar în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări” (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Curtea a subliniat însă că “situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional” (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003; Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006; Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).
Cu referire la situaţia juridică a categoriilor de persoane vizate de norma criticată în prezenta cauză, în contextul analizării modalităţii diferite de acordare a despăgubirilor, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat atunci când a analizat constituţionalitatea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: “În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).”
Curtea a reţinut cu acele prilejuri că “legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte.” În ceea ce priveşte pretinsa discriminare instituită prin art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2) – (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a reţinut că “persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).” (Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 51 şi 52)
În acelaşi context, Curtea Constituţională a reţinut că “având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra anumitor persoane, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularii dreptului sau pe moştenitorii acestora. Pe de altă parte, având în vedere că, în ipoteza supusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea reţine că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit – despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora – şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.” (Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2014, precitată, paragrafele 53 şi 54)
Aceste considerente cuprinse în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale stabilesc, aşadar, că persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest acte normative. În privinţa despăgubirii lor, legiuitorul a stabilit deja măsuri care păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit – despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora – şi mijloacele folosite, respectiv plafonarea despăgubirilor altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia. În aceste condiţii, realizarea unei distincţii între cele două categorii de beneficiari ai despăgubirilor – aflate în aceeaşi situaţie juridică, de această dată cu referire la modalitatea de evaluare a imobilelor, nu îşi găseşte nicio justificare prin prisma interpretării date de Curtea Constituţională principiului egalităţii şi nediscriminării. În plus, valoarea unui imobil nu poate fi diferită în funcţie de destinatarul despăgubirilor ce se acordă în privinţa acestuia, criteriul utilizat de legiuitor pentru realizarea aşa-zisei corectări a discriminării fiind unul pur subiectiv, care nu are nicio legătură cu beneficiarii despăgubirilor, şi, prin urmare, contrar prevederilor art. 16 din Constituţie.
Aşa fiind, Curtea reţine că sunt întemeiate criticile autorului sesizării în raport cu principiul egalităţii în drepturi, întrucât Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii instituie o diferenţiere pe criterii arbitrare între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.
În privinţa efectelor deciziei de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine distincţia realizată în jurisprudenţa sa în sensul că admiterea unei obiecţii de neconstituţionalitate cu privire la legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă comportă o dublă perspectivă. Prima perspectivă vizează viciul de neconstituţionalitate ce priveşte însăşi adoptarea ordonanţei de urgenţă sau conţinutul normativ al acesteia, după caz, iar cea de-a doua perspectivă vizează viciul de neconstituţionalitate ce priveşte adoptarea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă sau conţinutul normativ propriu al acestei legi, după caz (Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019). Cu privire la această din urmă perspectivă, care face obiectul cauzei de faţă, Curtea a reţinut că, de principiu, proiectul legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă cuprinde un articol unic de aprobare a ordonanţei de urgenţă, însă conţinutul propriu al legii poate fi modelat în cadrul procedurii parlamentare de adoptare a acesteia, prin depunerea şi aprobarea unor amendamente. Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate extrinsecă vizează procedura parlamentară de adoptare a legii, în timp ce viciul de neconstituţionalitate intrinsecă poate privi textele amendamentelor astfel admise şi aprobate, care au devenit parte a corpului legii. Astfel, aceste vicii de neconstituţionalitate nu ţin nici de adoptarea ordonanţei de urgenţă şi nici de conţinutul normativ propriu al acesteia, astfel cum a fost adoptat de Guvern. Ca urmare, în sensul acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, constatarea neconstituţionalităţii legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă în ansamblul său impune reexaminarea legii, respectiv păstrarea proiectului de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă cu care a fost sesizat Biroul permanent al Camerei competente, eliminarea aportului normativ propriu al celor două Camere din conţinutul legii adoptate şi reluarea procesului legislativ de la momentul înregistrării proiectului de lege, cu conţinutul pe care acesta îl avea la acel moment.
