Judecător sancționat: ”Mesajul venit de sus este clar: nu vă atingeți de politicieni!”

Unul dintre cei doi judecători de la Curtea de Apel Pitești sancționați recent de Consiliul Superior al Magistraturii a postat un mesaj tranșant.

”Avand in vedere solutia Sectiei pentru judecatori a CSM, in aceasta dimineața mi-am dat demisia din Colegiul de conducere al Curtii de Apel Pitesti si am formulat cerere de transfer de la sectia penala la sectia I civila a Curtii de Apel Pitesti.

In conditiile in care toti magistratii din cauza am interpretat in acelasi mod o dispozitie legala, iar 4 judecatori din CSM au concluzionat ca nu am savarsit o abatere disciplinară, consider ca nu mai pot solutiona dosare penale intrucat mesajul venit de sus este clar: nu va atingeti de politicieni!”, a postat judecătorul Costin Andrei Stancu.

Secția pentru judecători a CSM a decis sancționarea judecătorilor Ion Fundătureanu și Andrei Stancu de la Curtea de Apel Pitești, pentru că în dosarul penal al fostului ministru Daniel Chițoiu au transformat o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, primită la fond, într-una de 4 ani cu executare, în apel.

„Secția a aplicat față de Fundătureanu Ioan sancțiunea disciplinară constând în retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal, iar față de pârâtul Stancu Costin Andrei sancțiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizației de încadrare brute lunare cu 10% pe o perioadă de 1 an”, arată un comunicat al Secției.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns