Trei bărbați arestați preventiv în cazul agresării lui Flaviu Tărău

Trei bărbați, unul de 34 de ani și doi de 35 de ani, au fost arestați preventiv în dosarul privind agresarea lui Flaviu Tărău, în noaptea de 24 octombrie, pe o stradă din Cluj-Napoca. Victima, în vârstă de 39 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cercetările vizează infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

”Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de trei bărbați, bănuiți de implicarea într-un conflict produs în municipiul Cluj-Napoca, la data de 24 octombrie a.c..

Reținerile au fost dispuse într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În fapt, la data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii au fost sesizați printr-un apel 112 cu privire la producerea unei stări conflictuale pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, în care ar fi fost implicate mai multe persoane, un bărbat de 39 de ani fiind agresat fizic și necesitând îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au desfășurat activități specifice pentru stabilirea situației de fapt și identificarea persoanelor implicate.

Astfel, la data de 28 octombrie a.c., în cadrul activităților investigativ-operative desfășurate, a fost depistat, în localitatea Apahida, un bărbat de 34 de ani, față de care, în baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

La data de 29 octombrie a.c., bărbatul de 34 de ani a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, în cursul zilei de 30 octombrie a.c., alți doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, unul din comuna Florești, iar celălalt din municipiul Cluj-Napoca, au fost reținuți pentru 24 de ore.

La data de 31 octombrie a.c., cei doi bărbați de 35 de ani au fost prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive a acestora pentru 30 de zile.”, a transmis IPJ Cluj.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns