Tânăr achitat pentru că a furat un corn cu ciocolată imediat după ce a ieșit de la Poliție

Un tânăr trimis în judecată pentru că a furat, când era minor, un corn cu ciocolată, care costa mai puțin de patru lei, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Timișoara, după ce prima instanță dispusese internarea sa într-un centru educativ pentru un an și șase luni. Judecătorii Curții au criticat atât soluția Judecătoriei Timișoara, cât și decizia procurorilor de a trimite cauza în judecată, subliniind disproporția dintre valoarea produsului, consecințele procesului și cheltuielile suportate de stat. Inculpatul avea 16 ani la data faptei și se afla într-un centru de plasament. Dacă vi se pare ireal cazul, aveți atașată la finalul articolului decizia definitivă.

Potrivit situației de fapt reținute de instanță, în 3 aprilie 2023 adolescentul fusese audiat ca suspect într-un alt dosar, la Secția 3 Poliție din Timișoara, în prezența șefei centrului de plasament. După audieri, urma să se întoarcă în centru cu un microbuz, însoțit de personalul instituției.

Înainte de plecare, a intrat în magazinul aflat peste drum de secția de poliție, a luat un corn cu ciocolată și a ieșit fără să îl plătească. A urcat apoi în microbuz și l-a mâncat. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere și recunoscută de inculpat.

Judecătoria Timișoara a considerat că sunt întrunite elementele infracțiunii de furt. Deși a avut în vedere recunoașterea faptei și valoarea foarte mică a produsului, prima instanță a acordat greutate situației personale a adolescentului, concluziilor evaluării întocmite de Serviciul de Probațiune și împrejurării că acesta sustrăsese produsul imediat după ce ieșise de la audieri.

Tânărului îi fusese aplicată anterior măsura educativă a asistării zilnice pentru șase luni, pentru o tentativă la furt calificat comisă în noiembrie 2022. Constatând că cele două infracțiuni sunt concurente, judecătoria a înlocuit acea măsură cu internarea într-un centru educativ pentru un an și șase luni.

Totodată, prima instanță l-a obligat să achite magazinului 3,78 lei, reprezentând contravaloarea cornului, și statului 1.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În apel, apărarea a cerut aplicarea unei măsuri educative neprivative de libertate, invocând prejudiciul și gravitatea redusă a faptei. Curtea de Apel a ajuns însă la concluzia că se impune achitarea.

În interpretarea instanței de apel, valoarea infimă a produsului sustras determină lipsa tipicității materiale a faptei. Curtea a apreciat că bunul nu avea acea minimă valoare economică necesară pentru a constitui obiectul material al infracțiunii de furt și că organele de urmărire penală ar fi trebuit să dispună clasarea.

Judecătorii au considerat că aplicarea dreptului penal în această situație ar fi nejustificat de severă și disproporționată față de gravitatea reală a faptei.

Curtea a analizat și efectul educativ al internării pentru un an și jumătate, apreciind că adolescentul nu ar putea înțelege necesitatea unei măsuri privative de libertate pentru sustragerea unui croasant.

Instanța a subliniat că existența unei alte fapte în antecedente nu poate suplini lipsa elementelor infracțiunii judecate: „temeiul atragerii răspunderii penale îl constituie săvârșirea unei infracțiuni, iar nu situația personală a făptuitorului”.

În motivare, Curtea a reținut că adolescentului i se făcuse foame, iar produsul fusese consumat imediat după sustragere. Judecătorii au criticat și faptul că procurorii nu au ținut seama de lipsa interesului public pentru urmărirea unei asemenea fapte, raportat la împrejurări, scop și urmările produse.

Un alt argument a privit costurile procesului. Potrivit deciziei, numai pentru urmărirea penală, camera preliminară și judecata în primă instanță au fost efectuate cheltuieli judiciare de 1.000 de lei, la care s-au adăugat onorarii avocațiale de 2.747 de lei. În apel, instanța a mai dispus plata unui onorariu de 1.044 de lei pentru apărătorul din oficiu.

Curtea a constatat o disproporție vădită între cheltuielile procesului și gravitatea urmărilor faptei.

Prin soluția definitivă, instanța a desființat sentința Judecătoriei Timișoara și a dispus achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, care privește fapta ce nu este prevăzută de legea penală. Acțiunea civilă a magazinului a fost lăsată nesoluționată, iar cheltuielile judiciare din prima instanță și din apel au rămas în sarcina statului.

Decizia consemnează și că adolescentul fusese reținut pentru 24 de ore, în perioada 3–4 aprilie 2023.

Decizia CA Timișoara (anonimizată)

Întrebări puse de un specialist după un asemenea caz

Prodecanul Facultății de Drept a Universității București, avocat Andra Roxana Trandafir, a ridicat, pe blog, mai multe întrebări referitoare la cazul expus:

– cât de foame trebuie să-i fie unui copil de 16 ani pentru ca, ieșind dintr-un sediu de poliție unde fusese audiat pentru o faptă de furt, să comită exact aceeași faptă? ce anume ne așteptăm să înțeleagă un copil de 16 ani dintr-un nou dosar penal, dacă nici audierea pentru o faptă identică, petrecută cu puțin timp înainte, nu l-a împiedicat să o repete?

– cât de foame trebuie să-i fie în general unui copil pentru a comite în mod repetat infracțiuni contra patrimoniului având ca obiect mâncarea? ar trebui să ne întrebăm mai întâi ce infracțiune a comis sau de ce o face? cine răspunde pentru acest eșec?

– unde erau serviciile sociale în acest caz? ce se întâmpla exact în Centrul de Plasament? a luat cineva alte măsuri pe durata celorlalte 16 urmăriri penale?

– pe scurt, cât de mult trebuie să eșueze un sistem de protecție a copilului pentru ca un minor aflat în grija statului să ajungă să fie judecat pentru furtul unui corn cu ciocolată?

– cât o să ne mai amăgim că pedepsirea minorilor rezolvă problemele? de ce nu a funcționat asistarea zilnică? sau dacă măsurile educative nu reușesc să schimbe comportamentul unui minor, ne întrebăm de ce nu funcționează sau ne grăbim să aplicăm unele mai severe?

– ce înseamnă, în concret, caracterul educativ al unei măsuri atunci când problema care a determinat săvârșirea unei fapte antisociale rămâne nerezolvată?

– în ce moment ajungem să folosim dreptul penal pentru a gestiona probleme pe care alte instituții ale statului ar fi trebuit să le rezolve cu mult înainte?

– cât o să le mai cerem judecătorilor să „tragă” de legea penală fie pentru că limitele de pedeapsă au devenit nerezonabile, fie pentru că sunt trimise în judecată astfel de cazuri? (Legea penală nu prevede vreo condiție privind cuantumul prejudiciului în cazul infracțiunii de furt)

– când vorbim de supraaglomerarea organelor judiciare, avem în vedere si astfel de situații?

– oare ce spune mai mult despre societatea noastră: faptul că un copil de 16 ani a furat de două ori în aceeași zi un corn cu ciocolată sau faptul că am ajuns să avem nevoie de două dosare penale pentru a reacționa la asta?

Comments

comentarii