Instanța Tribunalului Sălaj a motivat hotărârea prin care i-a permis președintelui Consiliului Județean, Dinu Iancu Sălăjanu, să exercite funcția, în ciudat faptului că e cercetat penal de DNA Cluj.
Judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că măsura nu mai este necesară și nici proporțională, având în vedere că presupusele fapte sunt cercetate de peste un an și jumătate, perioadă în care Dinu Iancu Sălăjanu a ocupat aceeași funcție fără ca anchetatorii să considere urgentă suspendarea sa. Instanța a invocat și jurisprudența CEDO, subliniind că interzicerea exercitării unei funcții elective afectează nu doar persoana vizată, care beneficiază de prezumția de nevinovăție, ci și dreptul alegătorilor de a fi reprezentați de candidatul ales prin vot.
”Judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj a constatat că interdicția de a exercita funcția de președinte al Consiliului Judeţean Sălaj dispusă de procuror în conținutul măsurii controlului judiciar nu îndeplinește condițiile de proporționalitate și de necesitate impuse de art. 202 alin.1 C.p.p., astfel că a admis plângerea formulată de inculpatul Iancu-Sălăjanu Dinu și a înlăturat din conținutul controlului judiciar obligația impusă inculpatului Iancu-Sălăjanu Dinu de a nu exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj.
S-a constatat că a trecut o perioadă lungă de timp de la descoperirea fapte cercetate de către organele de urmărire penală (mai mult de 1 an și jumătate), în care inculpatul a exercitat aceeași funcție de președinte al Consiliului Județean Sălaj, astfel că pericolul comiterii de infracțiuni în exercitarea funcției nu mai este de actualitate, iar necesitatea și urgența înlăturării acestui pericol prin interdicția exercitării funcției nu mai poate fi justificată la acest moment, ulterior comiterii și descoperiri presupuselor fapte, perioadă în care procurorul nu a apreciat necesar și urgent a fi înlăturat acest pericol.
În ce privește asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, s-a reținut că nu este necesară interzicerea exercitării funcției de președinte al Consiliului Judeţean Sălaj, fiind suficientă interdicția stabilită deja de procuror față de inculpat, respectiv aceea de a nu comunica direct sau indirect cu persoanele ce pot avea calitatea de martori în cauză sau care au participat la comiterea faptelor cercetate.
Judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj a mai reținut că funcția exercitată de inculpat și interzisă acestuia este una ce are la bază încrederea publică, iar până la conturarea unei acuzații solide, interzicerea acestei funcții, într-un moment în care inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, poate aduce grave prejudicii în cariera inculpatului, de imagine și de încredere, greu de recuperat.
Aceste grave afectări ce pot fi aduse intereselor inculpatului, prezumat nevinovat, trebuie să fie bine justificate și în deplin echilibru cu un interes public apărat. În conformitate cu jurisprudență CEDO, s-a reținut că în cazul interzicerii exercitării unei funcții elective, vătămarea produsă depășește interesele individuale ale inculpatului, afectând în același timp și drepturile electorale ale celor care l-au desemnat pe inculpat în mod expres, prin vot, să exercite această funcție, afectând reprezentarea democratică, iar interzicerea exercitării unei astfel de funcții trebuie să fie temeinic justificată. Soluția este definitivă.”, a transmis biroul de relații publice al Tribunalului Sălaj.
Citiți AICI ce a invocat avocatul Radu Chiriță pentru președintele CJ Sălaj.
De asemenea, Tribunalul Sălaj a ridicat sechestrul pus de procurorii DNA Cluj pe o sumă considerabilă de bani. Detalii mai jos
Încă o victorie parțială pentru Dinu Iancu Sălăjanu împotriva DNA
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


