Expert în drept constituțional: ”regimul juridic al pensiilor magistraților este securizat”

Expertul în drept constituțional, Bogdan Dima, cadru didactic la Facultatea de Drept Universitatea București, explică, într-un interviu pentru Adevărul,de ce pensiile magistraților sunt protejate din punct de vedere constituțional.

Pensiile magistraților deja pensionați și a celor îndeplinesc acum condițiile de pensionare vor rămâne cel puțin la același nivel.

”Practic, pentru viitor nu poți decât să le crești, nicidecum să le scazi. Cu alte cuvinte, dacă în primă fază pensiile magistraților au căpătat protecție constituțională, în a doua fază, cuantumul lor exclusiv ascendent a fost protejat prin jurisprudența Curții. Ceea ce înseamnă că legiuitorul nu se poate atinge de nimic din ce s-a dat până acum și are foarte puțină marjă de a modifica pentru viitor. Acesta este mesajul jurisprudenței evolutive pentru protecția ascendentă a pensiilor magistraților.

Așadar, este inutil să vorbim despre erori punctuale. Poate la seminare de drept constituțional să facem asta. Importantă este acțiunea sistematică și convergentă în timp, către un singur scop – protecția constituțională aproape totală a pensiilor magistraților: protecție absolută pentru cei care sunt deja la pensie sau îndeplinesc condițiile de pensionare și protecție ascendentă pentru cei ce vor ieși la pensie în viitor.”, spune conferențiarul Dima.

Acesta arată de ce Guvernul nu are șanse să se atingă de pensiile magistraților:  ”Cu titlu general, ultima decizie a CCR nu este o surpriză. Este o surpriză pentru cei care privesc lucrurile exclusiv contextual, în narative politice de moment sau interese pur partizane. Se uimesc că sunt uimiți.

Daca analizăm istoria recentă (ultimii 10 – 15 ani) și jurisprudenta CCR în materie, esența este una singură – regimul juridic al pensiilor magistraților, în acest moment, este securizat din perspectivă constituțional-juridică aproape complet de orice ingerință a legiuitorului, iar această securizare s-a făcut prin interpretare evolutivă în jurisprudența CCR. Chestiunea aceasta ține deja de 15 ani. Ce am văzut acum, prin ultima decizie a Curții este o nouă piruetă în același dans vechi.

Ar mai fi o chestiune, totuși de adăugat. Noutatea „juridică” din ultima decizie a CCR este faptul că, spre deosebire de jurisprudența sa constantă în materie, de data aceasta Curtea a mai adăugat prin interpretare o condiție de respectat pentru legiuitor în procedura de legiferare (ordinară sau de urgență). Sunt curios dacă în decizia care va fi publicată va recunoaște acest lucru sau va încerca să acrediteze ideea că așa a considerat tot timpul, dar legiuitorul nu a înțeles acest lucru.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns