Curtea i-a suspendat pedeapsa taximetristului din Cluj care a înșelat o familie de medici cu 55.000 de euro

Curtea de Apel Cluj i-a admis apelul taximetristului judecat pentru că a înșelat o familie de medici cu 55.000 de euro, caz despre care Clujust a scris în premieră în noiembrie 2022. Astfel, inculpatul, reprezentat de avocatul Cătălin Ionuț Griga, a scăpat de executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, primind în apel 3 ani închisoare cu suspendare. Motivele pentru care judecătorii Curții au fost mai îngăduitori le regăsiți mai jos:

”Având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei comise (mediu raportat împrejurările comiterii infracţiunii, la manoperele frauduloase folosite, la vulnerabilitatea victimei), valorile sociale care au fost puse în pericol – integritatea patrimoniului părţii civile, circumstanţele reale ale faptelor – inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate în care se afla partea civilă şi a indus-o în eroare atribuindu-şi calităţi oficiale pentru a putea obţine anumite sume de bani de la aceasta, urmările care s-au produs (crearea unei pagube semnificative în patrimoniul părţii civile), precum şi persoana inculpatului care este cercetat penal în mai multe dosare pentru comiterea aceluiaşi tip de fapte, este în vârstă de 39 de ani, are un copil minor în întreţinere, suferă de anevrism gigantic, curtea apreciază că se impune aplicarea unei pedepse exemplare, orientată spre limita maximă aplicabilă în cauză.

La stabilirea duratei acesteia, curtea va lua în considerare atât „eforturile” depuse de inculpat în a o convinge pe persoana vătămată de realitatea scenariului creat, cât şi disponibilitatea acesteia de „a colabora” în vederea punerii la adăpost a sumelor de bani deţinute, apreciind că o pedeapsă de 3 ani închisoare este proporţională cu gravitatea faptei comise şi cu periculozitatea infractorului.

Adaptarea pedepsei implică, sub multiplele ei aspecte, luarea în considerare a personalităţii infractorului, pentru a avea ca rezultat dorit transformarea efectivă a proceselor psihice şi a conduitei acestuia.

Raportat la înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei din care rezultă problemele grave de sănătate cu care se confruntă, dar având în vedere şi perioada în care S.A.A. s-a aflat sub puterea măsurii preventive şi care l-ar putea motiva să renunţe la conduita infracţională, curtea apreciază că ar fi suficientă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta decizie.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces lăuntric al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, în lumina criteriilor generale de individualizare a pedepsei, care sunt obligatorii pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Totodată, instanța trebuie să aibă în vedere că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.”, se arată în motivarea Curții.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns