fbpx

13 șoferi drogați prinși intr-o noapte în Cluj-Napoca

Noaptea trecută, polițiștii rutieri clujeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

Astfel, aproximativ 1.200 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

În urma activităților, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 7 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere.

De asemenea, pentru neregulile privind starea tehnică a autovehiculelor au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 21 de infracțiuni, dintre care 16 la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv 13 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 3 pentru conducere sub influența alcoolului.

Exemple semnificative:

Polițiștii rutieri au depistat un conducător auto pe strada Calea Florești din municipiul Cluj-Napoca, care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

De asemenea, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 a fost depistat un alt conducător auto care se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Un bărbat a fost depistat conducând un autoturism pe strada Calea Florești, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fiindu-i înregistrată o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Comments

comentarii

Aproape 500 de exemplare de urs brun ar putea fi vânate anual, potrivit unui proiect de lege depus, marți, în Parlament.... Citește mai mult
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu atacantul olandez Elvis Manu. Jucătorul în vârstă de 30 de ani vine la ”U” de la o echipă din Bulgaria.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!