Incidentul de la Târgu Jiu nu este singular. O situație similară a avut loc la Penitenciarul Spital Dej, unde un alt deținut a accesat baza de date de pe o tabletă. Sindicaliștii reclamă că aplicația folosită a fost implementată în grabă în 2023, fără proceduri și instrucțiuni clare, pentru a nu pierde finanțare europeană.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, Ştefan Teoroc, a relatat că doi deţinuţi de la Penitenciarul Târgu Jiu şi Penitenciarul Spital Dej au pătruns în sistemul informatic al poliţiştilor de penitenciare şi au modificat date privind drepturile mai multor persoane private de libertate.
“Au început să altereze date de tot felul, au stat conectaţi în platforma noastră aproximativ 300 de ore, din ceea ce reiese la verificări, şi au început să umble la sumele pentru cumpărături, care se află într-un fond unic pe unitate, din care mutau sume de bani în contul unui deţinut, deţinutul făcea cumpărături, ştergeau sumele de bani, evidenţa cumpărăturilor, din nou mutau sume, (…) continuau astfel şi au plasat sume de bani şi probabil au primit avantaje de la mai mulţi deţinuţi pe partea de cumpărături, au acordat vizite intime unor deţinuţi, (…) au modificat pedepse, acordând zile câştig şi zile pe recurs compensatoriu, au aprobat mutări de deţinuţi între penitenciare, ca şi cum le-ar fi aprobat ANP”, a afirmat Ştefan Teoroc, citat de ObservatorNews.ro
Ministrul Justiției: Breșa de securitate de la Penitenciarul Târgu Jiu a fost oprită imediat
“Suntem informați cu privire la activitățile desfășurate de către ANP, dar nu luăm noi măsuri care să țină de minister, pentru că există competențe definite de lege. Acolo deja au fost luate măsuri, breșa de securitate a fost imediat oprită, au fost culese probele necesare, identificate persoanele care ar putea să aibă responsabilitate. Este un proces de tragere la răspundere în momentul de față, paralel cu securizarea informatică și luarea măsurilor necesare pentru ca pe viitor astfel de lucruri să nu se mai poată întâmpla”, a declarat Radu Marinescu la Digi 24, potrivit Agerpres.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

