Procurorul Sandu din CSM: ”Constat o situație îngrijorătoare. Probele sunt anulate pe bandă rulantă”

Procurorul Claudiu Sandu din Consiliul Superior al Magistraturii, cunoscut pentru luările sale de poziție, scrie că a constatat o situație îngrijorătoare: ”Numărul mare de dosare distruse ca urmare a hotărârilor ÎCCJ”

”Vorbeam zilele trecute cu colegi procurori despre ultimele evoluții in jurisprudența si constat o situație îngrijorătoare.

Probele sunt anulate pe banda rulanta si cauzele sunt restituite la procuror atunci cand urmărirea penală este rodul colaborării cu DGA in cazul dosarelor de coruptie sau cand nu exista o expertiza efectuata in dosarele de evaziune fiscala.

Numărul mare de dosare distruse ca urmare a hotărârilor ICCJ cred că poate califica situatia ca fiind un fenomen; al catelea din ultimii 10 ani.

Aceasta situație ma determina sa pun niste întrebări de bun simț in speranța ca mai exista în justiție oameni responsabili.

Astfel, o întrebare ar fi ce importanta are ce legitimație avea lucrătorul de politie care a efectuat audieri atâta timp cât au fost respectate drepturile persoanei audiate?

Camera de luat vederi care filmează flagrantul sau actele de luare de mită, sau aparatul electronic care înregistrează convorbirile telefonice au apartenenta la o structura de politie? Sau sunt niste aparate electronice fabricate independent si care efectuează aceeași activitate indiferent in mâinile cui se află?

Ce importanta are cine este delegat sa efectueze acte in dosarele de coruptie din moment ce toată activitatea se afla in coordonarea unui procuror?

De ce trebuie sa restituim dosarele de evaziune fiscala pentru lipsa expertizei in condițiile in care avem o mulțime de alte probe care dovedesc fapta?

Pentru ce exista organele ANAF daca constituirea de parte civila nu este luata in considerare si este ceruta expertiza? Oare nu poate fi făcută acea expertiza in cursul judecății?

Mă opresc aici cu întrebările.

Stiu ca voi fi aspru criticat de filozofi ai dreptului care considera formalismul prioritar în fata interesului cetățeanului dar eu cred ca scopul nostru ca magistrati este acela de a analiza fondul problemei si de a stabili o pedeapsa atunci cand legea a fost încălcata.

Prioritizarea formalismului este de fapt o scuză.

In final il salut pe colegul Besu Laurențiu si îi doresc succes in bătălia inegală pe care urmează să o ducă; îi transmit ca in procuratura va fi tot timpul loc pentru oameni curajoși, cu mâinile curate.”, a scris Sandu.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns