Asociația Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii și Aeroportul Internațional Cluj au inaugurat în premieră în România o bibliotecă în incinta Aeroportului în spațiul dintre terminale.
Cluj-Napoca se adaugă astfel unei liste extrem de scurte de aeroporturi europene care beneficiază de biblioteci gratuite în incinta lor printre care Schipol (Olanda), Tallin (Estonia) și Craiova.
Spațiul experiemental de așteptare se află în zona publică din corpul de legătură dintre cele două clădiri de terminale ale aerogării clujene. Acesta este format din mai multe corpuri de mobilier care au funcțiile de bibliotecă, bancă de șezut și masă, dar și mai multe fotolii personalizate în culorile unor festivaluri clujene.
Spațiul are o suprafață de zece metri pătrați, urmând ca aceasta să se extindă dacă proiectul pilot va fi considerat un succes în perioada următoare. Biblioteca a fost realizată 100% din donații, iar cei interesați să doneze cărți pot face acest lucru pe parcursul acestei săptămâni.
Biblioteca se află într-o zonă circulată, astfel încât cât mai mulți oameni să aibă acces la volumele puse la dispoziție de noul spațiu. Cărțile au fost aduse de Victor Miron, fondatorul proiectului ”Cărțile pe față”. Fotoliile de tip ”bean bang” au fost donate de reprezentanți ai fetivalurilor din oraș.
„Anul acesta, pe lângă pasageri vor tranzita aeroportul clujean patru milioane de oameni, iar anul viitor, datorită creșterii traficului pe aeroport vor trece cinci milioane de oameni prin aeroport. Este vorba de un sfert din populația României, iar această inițiativă va avea un impact pozitiv asupra populației, având în vedere profilul pasagerilor care trec prin aeroport. Avem pasageri de toate categoriile: turiști sau persoane care călătoresc în interes de business. S-au diminuat foarte mult întârzierile pe timp de iarnă, dar când vor mai exista, această bibliotecă va ajuta pasagerii. Încurajăm clujenii să doneze cărți”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca.