Un procuror din DNA a vorbit, sub anonimat, pentru HotNews.ro despre probleme din parchet: ”sunt vremuri triste”
Magistratul afirmă că în ultimii ani s-a simțit acut lipsa de comunicare între structurile teritoriale și conducerea DNA.
”Eu nu acuz de chestii oculte pe nimeni, dar atitudinea închisă, lipsa de comunicare, la ce te poate duce cu gândul? Eu nu am trăit vremuri mai triste ca procuror și lucrez de 20 de ani în sistem”, spune magistratul din DNA.
”Nu avem o comunicare publică eficientă. S-a pierdut undeva unitatea. Nu știu ce s-a întâmplat, dar sunt vremuri triste. Și s-a ajuns aici, probabil, pentru că oamenilor le este teamă. Toate lucrurile semnalate în documentarul Recorder le știam. Acum le știu și alții. A fost o eliberare pentru noi. Erau niște subiecte tabu în condițiile în care justiția nu ar trebui să fie un subiect tabu”, este de părere procurorul.
În opinia sa, cartea de vizită a unui magistrat o reprezintă profesionalismul cu care investighează cauzele. Miile de dosare închise, pe fondul prescripției, sunt eșecuri pentru procurori, susține el.
O altă mare problemă, spune procurorul, o reprezintă procedura camerei preliminare, care în prezent nu reprezintă altceva decât o tergiversare continuă a proceselor.
Procurorul DNA afirmă că sub mandatul actualei conduceri, „au existat multe lucruri care nu au fost în regulă și care nu au fost desfășurate în conformitate cu deontologia profesională”.
Rugat să exemplifice a spus că s-au simțit abandonați în contextul schimbărilor legislative care au dus la închiderea în valuri a dosarelor în instanțele de judecată.
Procurorul DNA mai spune că noile reglementări privind prescripția sau excluderea polițiștilor DGA de la instrumentarea dosarelor de corupție au afectat grav activitatea serviciilor teritoriale ale DNA.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


