Laurențiu Beșu: ”Colegii sunt foarte dezamăgiți (..) Mare parte au dezarmat”

Fostul judecător, actual procuror Laurențiu Beșu, a acordat un nou interviu, la 6 luni de la documentarul ”Justiție capturată”.

Întrebat care este atmosfera de acum în sistemul judiciar, Beșu a răspuns:

”Din ce am observat eu, colegii sunt foarte dezamăgiți. Când au existat acele consultări, părea că au fost înțeleși că se va încerca cumva îndreptarea lucrurilor, dar la acest moment sunt foarte dezamăgiți. Mare parte au dezarmat și consideră că nu se va schimba nimic.”

Ce ar trebui să se întâmple pentru a se schimba?

”Este nevoie de voință politică și de modificarea legislației în Parlament. Trebuie să i se ofere mai multă libertate judecătorului ca individ, să nu mai aibă președinții de instanțe și CSM atâtat putere asupra carierei și activității judecătorilor.”

– Și de ce credeți că nu s-a schimbat nimic?

”Efectiv nu se dorește. Cine poate adopta o legislație care să îndrepte lucrurile? Legislativul, care sunt factori politici. Dacă nu sunt interesați și ei spun că este în regulă așa, se presupusne că e o situțaie care convine și atunci politicienii din țara asta nu vor să schimbe nimic.

Dacă vă amintiți, încă din primele discuții am spus că, în opinia mea, așa se dorește să funcționeze justiția: să existe un control aproape absolut și să se poată hotărî cine va fi judecat și cum va fi judecat. Și atunci, dacă ești politician de vârf și poți influența justiția, nu cred că ești nemulțumit și n-ai de ce să acționezi în sens contrar”

– „Cine va fi judecat și cum va fi judecat” este o acuzație foarte gravă. Nu vă temeți de o nouă acțiune disciplinară?

”Nu-mi mai este teamă de o acțiune disciplinară. La cum se prezintă sistemul judiciar în acest moment, nu cred că mai este o miză atât de mare. Eu mi-am făcut meseria din pasiune și chiar am avut sentimentul că fac dreptate. În momentul în care nu mai ești lăsat să îți faci meseria, trebuie să te gândești dacă mai merită să rămâi sau să îți găsești o altă cale în viață.

– V-a părut rău că ați luat decizia de a apărea?

Nu mi-a părut și n-o să-mi pară rău niciodată. A fost un proces de gândire, de cântărire și de alegeri. Mi-am dat seama că, dacă nu aș fi făcut nimic la momentul respectiv, peste ani mi-ar fi părut rău.

Întotdeauna, și în soluțiile pe care le-am dat ca judecător, fie că era vorba despre achitare sau condamnare, am preferat să dau soluția în care am crezut, chiar dacă era mai dificilă, pentru a nu avea regrete mai târziu.

Nu vreau să regret peste ani că nu am făcut ceea ce trebuie, prin prisma propriei mele judecăți. Fiecare dintre noi poate greși, însă ceea ce am făcut acum nu consider că este o greșeală. Pentru mine a fost important ca oamenii să înțeleagă cum funcționează justiția și, mai ales, faptul că aceasta nu funcționează bine.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns