fbpx

Lămuriri de la șefa ÎCCJ cu privire la majorarea salariilor magistraților

Presedinta ICCJ Alina Corbu a emis un comunicat in care explica o hotarare prealabilă referitoare la salariile judecătorilor.

“Înalta Curte face următoarele precizări cu privire la modul în care a fost reflectată în presă soluția pronunțată de instanța supremă, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în sensul că prin Decizia nr. 43 din data de 16 septembrie 2024 s-ar fi majorat cu 25% salariile judecătorilor:

Nu doar că nu este vorba despre acordarea vreunei majorări, dar soluția pronunțată este menită tocmai să elimine posibilitatea acordării în cadrul familiei ocupaţionale ,,Justiţie”, prin hotărâri judecătoreşti, a unor majorări salariale suplimentare derivate din aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea cadru nr.153/2017 față de cele deja acordate prin ordine administrative.

Practic, sunt create doar premisele verificării de către instanţele judecătoreşti învestite cu litigii circumscrise chestiunii de drept dezlegate, a manierei de interpretare şi aplicare de către angajatori a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea cadru nr.153/2017 şi este validată practica ordonatorilor de credite care au procedat deja, în aplicarea etapizată a legii menţionate, la acordarea acestor majorări salariale care au compensat efectele trecerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi.

Raportul votat în unanimitate arată că este incontestabil că există ordonatori de credite/angajatori ai diferitelor categorii profesionale din cadrul familiei ocupaționale „Justiție” care au acordat deja majorarea salarială vizată, majorare care produce același efect al creșterii cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiilor de încadrare ori al salariilor de bază, indiferent dacă se aplică acestor componente salariale compuse prin înmulțirea coeficientului de multiplicare variabil cu valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, ori dacă se aplică unității de valoare referință sectorială de 605,225 lei din compunerea indemnizațiilor de încadrare ori a salariilor de bază, nefiind posibilă acordarea majorării în ambele variante întrucât s-a produce o dublă majorare.

Prin urmare, majorarea nu poate fi aplicată, simultan ori succesiv în ambele variante, adică atât unității de valoare de referință sectorială de sine stătător, cât și indemnizației de încadrare ori salariului de bază din compunerea cărora aceasta face parte, întrucât s-ar produce o dublă majorare.

Urmare a soluției pronunțate, rolul instanțelor de trimitere este acela de a verifica în ce măsură, până la soluționarea litigiilor, s-a procedat la majorarea cu 25% a cuantumului brut al indemnizațiior de încadrare, respectiv al salariilor de bază constituite cu valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, majorare prevăzută de dispoziția legală a cărei interpretare se solicită, ceea ce face ca aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, în maniera interpretată prin decizie, să se realizeze doar în măsura în care angajatorii nu au acordat deja această majorare.

Toate aceste aspecte vor fi detaliate pe larg în considerentele deciziei care urmează a fi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, dezlegarea dată problemelor de drept fiind obligatorie de la data publicării deciziei, în condițiile art. 521 alin. (3) Cod procedură civilă.”, a transmis Președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție,  Judecător CORINA-ALINA CORBU.

Comments

comentarii

Lovitura de maestru pe harta spionajului Războiului Rece. Cine a fost spionul care a semănat confuzie și paranoia în lagărul stalinist.... Citește mai mult
Prin eliminarea Dianei Șoșoacă, Marcel Ciolacu (PSD), aflat pe primul loc în toate sondajele de opinie, are culoar liber spre Cotroceni.... Citește mai mult

Lasă un răspuns