Ireal! Organizatorul marșului comemorativ Colectiv a fost amendat că au rămas oameni să aprindă lumânări!

Organizatorul marșului comemorativ care a avut loc, joi seară, în București, pentru a marca zece ani de la tragedia din Colectiv a fost amendat cu 3000 de lei de Jandarmeria Română, pe motiv că a depășit ora 23.00, până la care era autorizată adunarea, prin faptul că 25 de oameni au rămas să aprindă lumânări în fața clădirii în care au murit victimele.

”Orice faptă bună este răsplătită pe măsură! Astăzi avem 3000 RON!”, a postat Marian Rădună, organizatorul marșului.

”#Colectiv 10 ani s-a încheiat cu amendă de 3000 de lei pentru depășirea orei de COMEMORARE!

Jandarmeria Română a considerat că marșul care a fost NOTIFICAT este totuna cu activitatea de COMEMORARE la care oamenii continuă să vină, să aducă flori, lacrimi și omagiu celor decedați din crasa prostie și nepăsare a statului român.

Deci, ca să concluzionez, este încă lume care vine să aducă flori și lumânări, iar Jandarmeria consideră că responsabil este Marian care a NOTIFICAT marșul!

Și noi vrem să dăm înainte… iar Jandarmeria vrea respect! Așa a înțeles IAR organul statului să respecte cetățenii!”, a scris Răzvan Cosmin.

Filmarea de mai jos spune tot.

Jandarmeria Română a transmis următoarele precizări:

“Jandarmeria Română respectă și protejează dreptul cetățenilor de a participa la adunările publice, mai ales când este vorba de adunări comemorative, așa cum a fost cazul evenimentului de ieri (joi seara – n.r.). În acest sens, efectuăm constant activități de pregătire ale colegilor din operativ pentru a găsi permanent posibilități de îmbunătățire a relaționării în astfel de situații, scopul fiind respectarea legii și protejarea oamenilor. Din punct de vedere legal, există în mod formal elementele care pot constitui temeiul aplicării unei sancțiuni contravenționale, întrucât nu au fost respectate orele de desfășurare prevăzute în protocolul pentru manifestarea publică.

Într-adevăr, legea trebuie aplicată întotdeauna ad litteram, dar există și noțiunea de spirit al legii, care presupune înțelegerea scopului pentru care norma juridică a fost instituită – acela de a menține ordinea publică, dar și de a proteja drepturile și demnitatea cetățenilor. În acest caz, se poate aprecia că agentul constatator nu a înțeles pe deplin spiritul legii și particularitățile contextului – un eveniment de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, cu un profund caracter emoțional și simbolic”, transmite Jandarmeria Română.

În consecință, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-au dispus “de urgență” verificări privind modul de aplicare a sancțiunii contravenționale, urmând să se analizeze dacă măsura a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns