fbpx

Incredibil! Două judecătoare de la CA București scriu într-o motivare că ”acţiunea procurorului de caz a dobândit un vădit caracter penal”

Judecătoarele Daniela Panioglu (președinte) și Alina-Nadia Guluţanu de la Curtea de Apel București, care l-au condamnat pe fostul șef al CNAS, Lucian Duță, scriu în motivare că procurorul de caz, susținut de șeful său, a desfășurat o acțiune cu ”un vădit caracter penal, nu numai din punctul de vedere al îndeplinirii deliberat defectuoase a atribuţiilor sale de serviciu, dar şi prin prisma ajutorului dat inculpatului din acest dosar, pentru a îngreuna tragerea sa la răspundere penală”, informează G4media.ro

Modul în care procurorul Teodor Niță și-a desfășurat activitatea a fost descris de judecătoare în termeni duri, vorbind despre ”aberaţii de drept şi monstruozităţi juridice construite de procurorul de caz”:

”În ziua următoare înregistrării denunţului, adică pe data de 27.V.2021, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus (…) preluarea cauzei (…). Mai departe, procurorul Niţă Teodor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa (…) prin urmare după numai 12 zile lucrătoare de la introducerea denunţului, a dispus începerea urmăririi penale față de martorii Enache Radu și Socol Irina din acest dosar (…) a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă (…) reţinându-se că suspectul Enache Radu a primit sume de bani în cuantum neprecizat, dar care „urmează şi trebuie să fie stabilite”, pentru a le remite denunţătorului Duţă Nicolae-Lucian (…) dar pe care şi i-a însuşit în interes personal, „la o dată şi într-un cuantum ce urmează şi trebuie să fie stabilit(e)”, şi, totodată, la o dată care urmează să fie stabilită, l-a indus în eroare pe denunţător (…). Prin adresa din data de 20.IX.2021, din Dosarul nr.226/P/2021, procurorul general Ştefan Gigi-Valentin al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a încunoştinţat instanţa de apel că urmărirea penală se efectuează inclusiv cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală(…) şi de spălarea banilor (…) în condiţiile în care, în ordonanţa procurorului de caz, emisă cu doar trei zile înaintea adresei, nu se face vorbire de aceste infracţiuni (…). ). Toate aceste aberaţii de drept şi monstruozităţi juridice construite de procurorul de caz au fost analizate, în mod riguros şi obiectiv, în urma preluării dosarului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Ordonanţa din data de 22.X.2021 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Dosarul nr.1878/C/2021”, se mai arată în motivarea judecătorilor.

Magistrații mai arată în document că acțiunea procurorului Teodor Niță, susținut de șeful său Gigi Valentin Ștefan, a avut ”un vădit caracter penal” nu numai prin îndeplinirea deliberat defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, dar și prin prisma ”ajutorului dat inculpatului” Lucian Duță. Judecătoarele mai arată că acțiunilor procurorilor au fost comise ”cu intenția de a-i hărțui” pe martorii cheie din dosar, Radu Enache și Irina Socol:

”Având în vedere toate aceste documente, Curtea constată că acţiunea procurorului de caz, susţinut de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a dobândit un vădit caracter penal, nu numai din punctul de vedere al îndeplinirii deliberat defectuoase a atribuţiilor sale de serviciu, dar şi prin prisma ajutorului dat inculpatului din acest dosar, pentru a îngreuna tragerea sa la răspundere penală. Intenția directă a procurorului de caz în a-și păstra o competență materială pe care era conștient că nu o deține și, totodată, de a trece peste impedimentul procedural de la art.16, alin.1, litera f, Cod de procedură penală, privind prescripția generală a răspunderii penale, rezultă din ascunderea, la prezentarea situației de fapt, a obiectului material al infracțiunii de trafic de influență, care determina competența materială, precum și a datei de comitere a fiecăreia dintre faptele penale, de la care începe să curgă termenul de prescripție generală a răspunderii penale, astfel că expunerea sa, ca fiind situația de fapt, este deliberat precară și evazivă. Toate acestea au mai fost comise cu intenția de a-i hărțui pe martorii Enache Radu și Socol Irina din acest dosar, ale căror declarații constituie fundamentul materialului probator”, se mai arată în motivare.

Fostul șef Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță a primit, în 25 iulie, o sentință definitivă de 6 ani cu executare pentru că a luat mită 6,3 milioane de euro, conform DNA, pentru implementarea cardului de sănătate.

Comments

comentarii

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creșteri mari se înregistrează la ulei și cartofi.... Citește mai mult
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că inspiraţia şi norocul vor decide calificarea în partida cu Şahtior Soligorsk din manşa secundă a turului 3 preliminar al Conference League.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!