Curtea de Apel București i-a condamna tpe foștii șefi ai Academiei de Poliție la câte 3 ani de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității în dosarul șantajării ziaristei Emilia Șercan. Sentința nu este definitivă.
Adrian Iacob și Mihail Marcoci, fostul rector și fostul prorector la Academia de Poliție, au fost condamnați luni de Curtea de Apel București la câte 3 ani de inchisoare cu suspendare și câte 120 de zile de muncă în folosul comunității în dosarul șantajării jurnalistei Emiliei Sercan, potrivit minutei de ședință, citată de G4media.ro
Termenul de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. „În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 Cp impune inculpatului obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare social derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere stabilit pentru inculpat, acesta va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 de zile în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti sau Fundatia pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, ce va fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune București. ”, se arată în minutăr.