CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Un bărbat achitat definitiv a obținut daune morale de la Statul Român inclusiv pentru perioada în care s-a aflat sub control judiciar, deși măsura fusese dispusă cu respectarea legii. Potrivit avocaților de la SCA Chiriță și Asociații, Înalta Curte a stabilit în acest dosar că dreptul la compensație se întemeiază pe caracterul injust al măsurii, relevat de achitare. Decizia Curții de Apel Târgu Mureș de acordare a despăgubirilor a rămas definitivă după anularea recursului statului.
”Pentru controlul judiciar, despăgubirile se pot obţine pe calea răspunderii civile delictuale, deşi legea nu prevede o procedură specială de reparaţie. Pe această chestiune s-a purtat cea mai lungă dispută din dosar. Controlul judiciar este o măsură neprivativă de libertate şi nu intră în sfera art. 539 C. proc. pen. Înalta Curte a reţinut că principiul răspunderii civile delictuale, consacrat de art. 1349 şi art. 1357 C. civ., se aplică şi atunci când o faptă încalcă o normă constituţională care ocroteşte un drept fundamental, chiar în lipsa încălcării unei dispoziţii legale exprese. Soluţia de achitare, împreună cu garanţiile constituţionale, justifică antrenarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin măsura preventivă.
În rejudecare, curtea de apel a respins totuşi cererea, cu argumentul că măsura fusese dispusă legal. Printr-o hotărâre din 2025, Înalta Curte a casat din nou hotărârea şi a constatat că instanţa de apel a nesocotit caracterul obligatoriu al dezlegărilor anterioare (art. 501 C. proc. civ.) şi că dreptul la compensaţie se întemeiază pe caracterul injust al măsurii, relevat de achitare. În al doilea ciclu de rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureş a acordat daune morale şi pentru controlul judiciar.”, arată avocații de la SCA Chiriță și Asociații.
În motivarea deciziei CA Târgu Mureș menținute de ÎCCJ se arată următoarele:
”Prin Decizia de casare nr. 645 din data de 11 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin considerentele deciziei de casare nr. 1325 din 21 septembrie 2023, Înalta Curte a tranşat problema dacă încadrarea în limitele legii a măsurilor preventive la care a fost supus reclamantul pot sau nu justifica antrenarea răspunderii delictuale a Statului, pronunţându-se în sensul că afectarea unor drepturi fundamentale și a unor valori constituţionale poate avea loc chiar şi dacă nu este încălcată o normă legală expresă, în condiţiile în care a intervenit o soluţie de achitare faţă de acuzaţia penală, reţinând că, fără a ține seama de această dezlegare, întreaga argumentație juridică a instanței de apel dezvoltată în cuprinsul considerentelor deciziei recurate face o analiză nepermisă a condițiilor legale în care măsura controlului judiciar poate fi impusă de instanța penală, fără a ține seama nici de aspectele anterior tranșate, nici de faptul că premisa pretențiilor reclamantului nu rezidă în caracterul nelegal al măsurii preventive dispuse în cadrul anchetei penale, ci existența dreptului la compensație este întemeiată pe caracterul injust/nedrept al măsurii.
Astfel, prin Decizia de casare s-a reţinut că s-a stabilit prin prima decizie de casare că soluţia de achitare şi garanţiile constituţionale reprezintă temeiul pentru justificarea cererii reclamantului pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin măsura preventivă a controlului judiciar la care acesta a fost supus, fiind reţinută astfel cu putere de lucru judecat existenţa faptei ilicite în ceea ce priveşte luarea faţă de reclamant a măsurii controlului judiciar, astfel că, faţă de dezlegările date de instanţa de recurs, în rejudecare instanţa de apel este investită cu stabilirea cuantumului daunelor morale pentru prejudiciul produs reclamantului prin fapta ilicită a pârâtului Statul Român (stabilită cu putere de lucru judecat) constând în luarea faţă de reclamant a măsurii controlului judiciar.
În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că, în stabilirea existenței prejudiciului moral trebuie luat în considerare caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situația personală a victimei, ținându-se cont de mediul social din care face parte victima, de educația sa, de nivelul de cultură, de standardul de moralitate, psihologia victimei, etc. Deoarece este vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Privitor la proba prejudiciului moral, dovada faptei ilicite este suficientă, prejudiciul și raportul de cauzalitate urmând a fi prezumate, iar instanțele vor deduce producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită. Soluţia va fi determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind, practic, imposibilă.
În acest sens, instanţa de apel reţine că, deşi legalitatea măsurii controlului judiciar luată faţă de reclamant pe parcursul procesului penal a fost verificată de instanţa de judecată, deci nu se pune problema legalităţii măsurii (fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale), totodată, reţinem că probele administrate în cauză au confirmat că pe parcursul desfăşurării procesului penal, ca urmare a luării faţă de el a măsurii reţinerii, dar şi a măsurii preventive injuste/nedrepte a controlului judiciar, ca urmare a dispunerii ulterioare a achitării (astfel cum Înalta Curte a stabilit cu putere de lucru judecat), reclamantul a suferit schimbări în viața privată atât sub aspectul modului în care acesta era perceput la serviciu şi în societate, cât și sub aspectul schimbării locului de muncă, fiind marginalizat şi evitat de cercul de prieteni de la locul de muncă, limitând dreptul reclamantului de a dezvolta relaţii cu ceilalţi. De asemenea, în cauză s-a dovedit că reclamantul a suferit o degradare a stării de sănătate prin agravarea problemelor de tensiune ori de greutate, că fiica sa a suferit atacuri de panică, precum şi că a fost afectat inclusiv bugetul familiei, ca urmare a schimbării locului de muncă din cauza luării faţă de reclamant a celor două măsuri preventive.”, arată judecătorii CA Târgu Mureș. Suma acordată ca daune morale pentru controlul judiciar nu este mare (5.000 lei), dar relevant este că s-au acordat despăgubiri și pentru această măsură preventivă.
Dezlegări utile oricărei persoane achitate definitiv
”Prin ultimul recurs, statul a atacat şi această decizie. A încercat să repună în discuţie prescripţia şi să susţină că răspunderea sa pentru activitatea organelor judiciare se limitează la cazurile prevăzute de art. 538 – 539 C. proc. pen. Echipa noastră a arătat că ambele chestiuni fuseseră tranşate definitiv prin deciziile anterioare ale instanţei supreme, care se impun cu autoritate de lucru judecat (art. 430 şi art. 432 C. proc. civ.). Instanţa de rejudecare era, prin urmare, ţinută de limitele stabilite prin casare. Prin hotărârea recent pronunţată, Înalta Curte a anulat recursul statului, iar decizia curţii de apel a rămas definitivă.
Cauza a produs astfel un set coerent de dezlegări utile oricărei persoane achitate definitiv. Cheltuielile de apărare din procesul penal se pot recupera de la stat, pe temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 453 C. proc. civ. Termenul de prescripţie pentru despăgubirile legate de măsurile preventive curge de la achitarea definitivă. Măsurile privative de libertate intră sub incidenţa art. 539 C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat de Curtea Constituţională. Pentru controlul judiciar, în lipsa unei proceduri speciale, rămâne deschisă calea dreptului comun al răspunderii civile delictuale.”, au precizat cei de la Chirișă și Asociații.
Cheltuielile de apărare din procesul penal pot fi recuperate de la stat de persoana achitată
”Statul a susţinut că nu poate fi considerat parte care a pierdut procesul atunci când procurorul îşi exercită atribuţiile legale. Printr-o hotărâre din 2023, Înalta Curte a respins această apărare. Instanţa supremă a reţinut că, dacă procesul penal nu a fost declanşat de o persoană vătămată sau de o parte civilă căreia să-i poată fi imputate cheltuielile, art. 276 alin. (6) C. proc. pen. trimite la legea civilă, respectiv la art. 453 C. proc. civ. Culpa procesuală a statului rezultă din pierderea procesului. Împrejurarea că organele judiciare şi-au exercitat atribuţiile conferite de lege este lipsită de relevanţă. Statul a fost obligat definitiv să plătească peste 140.000 de lei, reprezentând cheltuielile suportate de client în procesul penal.”
Reclamantul a fost asistat de o echipă de avocaţi ai SCA Chiriţă şi Asociaţii formată din: Bianca Pantea, Flavia Ţuică, Theodor Goje şi Răzvan Racolţa.
