Deputatul AUR de Cluj Ramona Bruynseels a avut o poziție fermă în Parlament despre proiectul legislativ privind doborârea dronelor care intră în spațiul aerian românesc.
”Legat de proiectul de la PLX 6/2025 cu dronele
1) Este absolut halucinant că noi, după 3 ani de la începerea războiului, nu avem o legislație pentru a doborî aceste drone; acest lucru denotă incompetența și nepăsarea celor care azi ne acuză pe noi că am votat împotrivă.
2) Nu am spus că suntem împotriva doborârii dronelor, ci că sunt mai multe aspecte în această lege care trebuie schimbate; asta am susținut și în comisie, dar și în plen; PSD și PNL nu vor să audă; vrem ca această lege să fie scrisă bine, nu să lase loc de interpretări – am prezentat în comisie un punct de vedere formulat de mai mulți experți, dar PSD și PNL nu au ținut cont.
3) Camera Deputaților a fost prima cameră sesizată; acest proiect va merge la Senat acolo unde sperăm că cei din coaliția toxică, cei care ne fac pe noi putiniști, vor accepta să facă modificările necesare pentru a nu lăsa loc de interpretări.
Doar un exemplu: Art.7 al.(3) din acest PLX face vorbire de ,,transfer de autoritate, de comandă și de perioadă determinata de preluare a comenzii a unui stat aliat sau coaliții “ – termenii nu sunt însă clar definiți, sunt ambigui și neconstituționali. Implică acest transfer o cedare a suveranității noastre militare? Ce înseamnă perioadă determinată?
De aceea le-am cerut membrilor parlamentului să ajungem la un PLX constituțional, care respectă principiul legalității!”, a postat deputat Ramona Bruynseels.