Judecătorii Curții de Apel Cluj au scăzut suma acordată inițiat de Tribunal jurnalistului Liviu Man, care în 2006 era arestat și ținut 5 luni după gratii, iar apoi a fost judecat 11 ani, ca în final să fie achitat.
Soluția Curții pe scurt: ”Admite în parte apelurile formulate de procuror Rareş Ciauşu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, cu sediul procesual ales la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, din Cluj-Napoca, Piaţa Avram Iancu nr. 19, judeţul Cluj şi apelantul reclamant Man Liviu Aurel.
Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 310 pronunţată de Tribunalul Cluj la data de 26.05.2022 în dosar nr. 2433/117/2018, după cum urmează:
Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind petitul de acordare a daunelor pentru privarea de libertate injustă în perioada 30.10.2006-23.03.2007.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 20.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale pentru durata nejustificat de lungă a procesului penal şi respectiv suma de 8140 euro echivalent în lei la data plăţii cu titlu de daune materiale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 22.06.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.”
În mai 2022, Tribunalul Cluj hotărâse daune morale de 35.000 euro: ”Admite in parte cererea de chemare in judecată modificată formulată de reclamantul Man Liviu Aurel împotriva pârâtului STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANTELOR si in consecință: Obligă pârâtul la plata către reclamantul a următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: – 20.000 EURO, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate nedreaptă în perioada 30.10.2006 — 23.03.2007; – 15.000 EURO, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale pentru durata nejustificat de lungă a procesului penal; 8140 euro echivalent în lei la data plăţii daune materiale. Respinge restul pretențiilor din cererea reclamantului. ”
Directorul general al trustului Gazeta, Liviu Man, solicitase daune morale de 2,2 milioane lei.