CSM ne amintește câte cauze au fost soluționate în 2024

Pe fondul discuțiilor despre salariile și pensiile magistraților, Consiliul Superior al Magistraturii ne amintește, în 15 iulie 2025, cât au muncit judecătorii anul trecut. Sunt aceleași date prezentate în bilanțurile de la începutul anului.

“În perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2024, din totalul dosarelor aflate pe rolul instanţelor naţionale, au fost soluţionate 2.466.703 cauze, faţă de 2.077.809 cauze în anul 2023, şi cu mult faţă de numărul dosarelor soluţionate în anul 2020 care a fost de 1.869.936 cauze.

Rata de soluționare în anul 2024 a fost de 98,30% la nivel național, care se calculează ca raport între dosarele intrate și cele soluționate.

În anul 2024, comparativ cu anii precedenţi, ritmul de soluţionare a cauzelor a fost considerabil mai bun, înregistrându-se o creştere procentuală a volumului de cauze soluţionate, faţă de anul 2023, de 18,71%.

Din cele 199.171 de cauze aflate pe rolul celor 16 curţi de apel în anul 2024, au fost soluţionate 140.564 de cauze, superior numărului de cauze soluţionate la nivelul anului 2020 care a fost de 126.948 de cauze.

La nivelul tribunalelor, în anul 2024 au fost soluţionate 406.629 de cauze, faţă de 393.034 dosare soluţionate în anul 2023 şi 368.400 de cauze soluţionate în anul 2020.

La nivelul judecătoriilor, în anul 2024, au fost soluţionate 1.904.801 dosare, respectiv cu 4,5% mai mult faţă de anul 2023, şi mult superior volumului cauzelor soluţionate la nivelul anului 2020 când au fost soluţionate la nivelul judecătoriilor 1.359.184 de dosare.”, a transmis azi CSM.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns