Comisar de la Garda de Mediu Cluj, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu. A permis unei firme să funcționeze fără autorizație de mediu

Curtea de Apel Cluj a menținut condamnarea unui comisar din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Cluj, acuzat de procurorii DNA că a permis funcționarea unei firme de produse chimice fără autorizație de mediu. Funcționarul a fost condamnat la 2 ani, 4 luni și 13 zile de închisoare cu suspendare, fiind obligat să presteze muncă în folosul comunității și să urmeze un program de reintegrare socială.

Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de inculpatul Sabin Valerius Pocol, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Cluj, menținând sentința Tribunalului Cluj prin care acesta fusese condamnat pentru două infracțiuni de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, inculpatul a efectuat în anii 2020 și 2021 controale la o societate comercială care fabrica și comercializa produse chimice, constatând că firma nu deținea autorizație valabilă de mediu, însă nu a luat nicio măsură pentru suspendarea activității. În consecință, firma și-a continuat activitatea timp de aproape doi ani, realizând venituri necuvenite din vânzarea de produse chimice – unele expirate sau neetichetate corespunzător.

„În datele de 07.10.2020 şi 10.11.2021, inculpatul Pocol Sabin Valeriu, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Cluj, cu ocazia controalelor pe care le-ar fi realizat la o societate comercială, deşi ar fi constatat că aceasta nu deţinea o autorizaţie valabilă de mediu, nu ar fi luat nicio măsură faţă de societate, permiţând continuarea activităţii acesteia. Aceste demersuri ar fi avut ca şi consecinţe producerea unui folos necuvenit în favoarea societăţii respective, care şi-a putut continua activitatea de comercializare a unor produse chimice fără a deţine o autorizaţie de mediu, precum şi vătămarea intereselor legitime ale Gărzii Naţionale de Mediu de a asigura respectarea legislaţiei în materie”, au arătat procurorii anticorupție.

Instanța a reținut că, prin inacțiunea sa, funcționarul public a vătămat interesele legitime ale Gărzii Naționale de Mediu, permițând încălcarea legislației în domeniu.

Instanța a mai subliniat că funcționarul avea pregătirea și experiența necesară pentru a înțelege consecințele faptelor sale, iar lipsa unei reacții prompte nu poate fi justificată prin neglijență sau eroare de interpretare, ci denotă o voință clară de a nu aplica legea.

Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpat la 2 ani, 4 luni și 13 zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni. Acesta trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Cluj-Napoca sau la o parohie ortodoxă din municipiu.

De asemenea, Curtea a menținut interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 2 ani, precum și măsura asigurătorie instituită de DNA asupra unei sume de bani ridicate în timpul anchetei.

”Instanţa apreciată că inculpatul prezintă o periculozitate redusă. Inculpatul  este cetăţean român, are vârsta de 60 de ani, este căsătorit, are studii superioare, este de profesie inginer chimist, având în acest sens diferite calificări și își desfășoară activitatea în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Regional Cluj. Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală. Nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, dar a colaborat cu organele judiciare şi s-a prezentat la fiecare termen de judecată.”, se arată în motivare.

Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns