Procurorul de caz arată în filele dosarului că acționarii Nordis ar fi dat dovadă de un cinism greu de imaginat.
„În foarte multe situații, se remarcă o atitudine cinică, de nepăsare totală, în condițiile în care unii clienți se găsesc în situații delicate, sensibile având probleme de sănătate, solicitând restituirea sumelor de bani pentru a urma tratamente pentru boli incurabile (cancer)”, scrie magistratul de la DIICOT în dosarul pe care l-a trimis judecătorului de la Curte.
Mesajul text primit de unul dintre acționarii NORDIS, om aflat sub „umbrela„ lui Vladimir Ciorbă, este în acest sens, mai notează magistratul.
„În data de 08.03.2024, la ora 08:49:45, la postul telefonic cu numărul…, utilizat de către Alexandru Mihai, localizat în zona Șoseaua Nordului, Bucuresti, s-a primit un mesaj text de la postul telefonic cu numărul …, cu următorul conținut:
Bună dimineața. Am așteptat să mă sunați. Dacă vreți să faceți un bine și să ajutați un om când are nevoie vă rog să mă sunați cu un răspuns pozitiv. Cancerul nu mă așteaptă. mulțumesc.)”, se arată în dosarul ajuns la instanță.
DIICOT l-a identificat pe pacient și i-a ascultat povestea, care acum constituie probă la dosar în ceea ce privește acuzațiile aduse inculpaților din dosar, potrivit stiripesurse.ro.
Înregistrările din dosar arată cum oamenii de bună credinţă erau înşelaţi cu apartamentele pe care le au văzut doar pe hârtie.
- OPREA OANA CLAUDIA: Sunt unii cu care s-au înţeles să le dea banii înapoi, dar nu le-au mai dat. Şi ei au revândut azi apartamentul pe care tu l-ai reziliat, au luat mai mulţi bani.
Când simţeau că au în mână un cumpărător naiv, plusau.
- MIHAI ALEXANDRU: La birou, discutăm cu clienţii fericiţi!
- ŞAITOŞ BOGDAN ADALBERT: Foarte bine, că le-aţi promis…avioane.
- MIHAI ALEXANDRU: Păi aşa s-au făcut banii, domnul…Bogdan!
- MIHAI ALEXANDRU: Hai să-i mai luăm nişte bani! Hai Cristi să-i mai luăm nişte bani…
Procurorii susţin că Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă au plătit 1,5 milioane euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinaţii de vacanţă din ţară şi străinătate – Nisa, Mykonos, Madrid, Paris, Delta Dunării. În unele dintre ele au fost şi cu oameni importanţi din politică – Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu. Azi, coincidenţă sau nu, premierul a arătat în Parlament facturile pentru zborurile private la Nisa și Madrid.