fbpx

CA Cluj a anulat condiționarea participării la evenimente de vaccinare sau test negativ la Covid!

Curtea de Apel Cluj a hotărât anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr.580/2021 în ce privește condiționarea participării la spectacole, nunți, botezuri, competiții sportive sau alt gen de evenimente de prezentarea de către participanți a dovezii vaccinării sau a unui test negativ la Covid-19.

Solutia pe scurt: ”Respinge excepțiile lipsei de interes a reclamanţilor şi lipsei de obiect a acţiunii. Admite în parte acțiunea formulată şi precizată de reclamanţii KMK şi MG.

Respinge cererea de intervenţie în favoarea pârâtului Guvernul României de către Ministerul Afacerilor Interne.

Anulează în parte HG nr. 531/2021 astfel cum a fost modificată de HG nr. 580/2021 în privinţa următoarelor dispoziţii: Anexa 2 art. 3 ind. 1, iar la Anexa 3 articolul 1 pct. 5,6,7,12,13,18,20,22,27 şi art. 6 punctele 2,4,9 doar în privinţa condiţionării participării de prezentarea dovezilor menţionate la art. 3 ind. 1 al anexei 2.

Menţine celelalte dispoziţii ale acestor articole.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”

Articolul 3^1 din Anexa 2

(1)  În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 5, 6 și 12 numai a persoanelor care se află în una dintre următoarele situații:a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 7 numai a persoanelor care se află în una dintre următoarele situații:a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

(3) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 6 pct. 2 și 4, respectiv art. 10 pct. 4 numai a persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.(4) Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) prin prezentarea documentelor pe suport hârtie sau în format electronic.

Reclamanții din proces sunt doi avocați din Baroul Cluj, Kapcza Mikolt și Gabriel Marin.

La ce se referă punctele 5,6,7,12,13,18,20,22,27 de la articolul 1 din Anexa 3:

5. în spațiile deschise competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

6. în spațiile închise competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

7. competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor peste 25% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, numai dacă acestea se vaccinează la intrarea în incintă, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

12. în condițiile pct. 9, la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

13. în condițiile pct. 9, la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea unui număr mai mare de 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

18. în condițiile pct. 17 se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

20. în condițiile pct. 19 se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene cu un număr de participanți mai mare de 70 de persoane în interior și mai mare de 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

22. în condițiile pct. 21 se permite organizarea de conferințe cu un număr de participanți mai mare de 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Comments

comentarii

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, joi, că săptămâna viitoare va avea loc semnarea contractului de execuție privind modernizarea Parcului Feroviarilor. „Un proiect extraordinar de important”, spune edilul.... Citește mai mult
Târgul de la Negreni care trebuia să aibă loc în perioada 7-10 octombrie a fost anulat. Deși rata de incidență COVID-19 este 0 în acest moment, rata de vaccinare este una scăzută, fapt care a dus la anularea evenimentului.... Citește mai mult
O femeie nevăzătoare din Cluj-Napoca a fost victima gropilor slab semnalizate din Cluj-Napoca și s-a ales cu o fractură de gleznă.... Citește mai mult
CFR Cluj a fost învinsă cu 1-0 de Jablonec, în primul meci disputat în grupele Conference League.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!