fbpx

A fost arestat suspectul în cazul clujencei ucise în Italia

Gabriel Falloni, un tânăr de 35 de ani, violator în serie, a fost arestat sub acuzația că a ucis-o în localitatea Aosta din Italia pe Elena Raluca Şerban, o tânără de 32 de ani originară din Cluj, despre care presă din peninsulă scrie că practica prostituția.

Originar din Sorso (Sassari), italianul are antecedente pentru tentativă de violență sexuală, fiind condamnat la 4 ani de închisoare. După ce a fost ucisă Elena, bărbatul a plecat din Valle d’Aosta și se refugiase în Genova, de unde probabil a încercat să se întoarcă în Sardinia, scrie observatornews.ro

Elena era rezidentă la Lucca, însă, de 3 săptămâni, se mutase cu chirie într-un apartament pe via Partigiani, în Aosta, un oraș din regiunea Valle d’Aosta. Potrivit publicației valledaostaglocal.it, tânăra de 32 de ani practica prostituţia.

Falloni venise aici din Sardinia, ca să scape de un trecut plin cu arestări și condamnări pentru viol. Un trecut care încerca să-l ascundă în spatele unei măști false. Bărbatul se lăuda cu tot felul de funcții în asociații de binefacere și era voluntar al Protecției Civile.

Primarul orașului Nus spune că ce s-a întâmplat este de neimaginat. “Sunt cu adevărat impresionat. Acest om intrase pașnic în comunitatea noastră, nu cred că a făcut vreodată probleme în zonă. Nu se știau prea multe despre trecutul său. Ceea ce s-a întâmplat este de neimaginat”, a declarat Camillo Rosset.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns