Motivarea Curții de Apel Cluj în cazul de discriminare în care e implicat Arhiepiscopul Tomisului

CA Cluj arată în motivare că afirmațiile Arhiepiscopului Tomisului despre femei ”pot fi analizate din perspectiva OG nr. 137/2000, neavând legătură cu principiul autonomiei cultelor religioase”

Instanța Curții de Apel Cluj a motivat sentința prin care a obligat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării  (CNCD) să analizeze petiția unei clujence.

”Fiind invitat, la data de 06.05 2021 la o emisiune difuzată de Radio Dobrogea intitulată „Dialog Duhovnicesc”, pârâtul de rd. 2, PETRESCU TEODOSIE ARHIEPISCOPUL TOMISULUI, a fost întrebat dacă reprezintă discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică aşa cum are bărbatul.

În urma acestei întrebări, pârâtul a răspuns: „Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii, Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţîa ei Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale.

Cum să fie discriminare? Aceasta este femeja Ea a început păcatul şi, iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul.

Ei nu îşi cunoaşteau intimităţile înainte de păcat erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus: În dureri vei naşte fii” Dacă nu păcătuia nu ar fi născut în dureri”.

Pârâtul de rd. 2 a mai declarat: din cauza păcatului primordial femeia „naşte fii în durerî” Femeii i s-a spus: Dacă nu păcătuia, n-ar fi născut fii în dureri. Toate acestea lămuresc diferenţa dintre bărbat şi femeie şi iată, ca să arate că nu este discriminare, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca bărbat. Şi Sfântul Sfinţilor este bărbat”-

Considerându-se discriminată de aceste afirmaţii, reclamanta a sesizat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care, prin Hotărârea nr. 480/09.06.2021, a decis că, faţă de obiectul plângerii, nu sunt incidente prevederile OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării_ s-a raportat la prevederile art. 29 alin. 3 din Constituţia României care reglememtează autonomia cultelor şi faptul că acestea se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii, concluzionând că, în astfel de cazuri, cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret, fără a generaliza), în temeiul libertăţii religioase şi a principiului autonomiei cultelor recunoscute de Statul Român, revine acestora din urmă să aprecieze şi să-şi aplice propriile regulamente atunci când un ierarh, în exprimarea libertăţii de conştiinţă şi religioasă, poate aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în speţă, dreptului la demnitatea femeilor.

Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. 5 din Constituţia României, cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 489/2006, libertatea de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege şi considerată necesară într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În continuare, se prevede la art. 5 alin. 4 din acelaşi act normativ, că în activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar potrivit art. 8 alin. 3, cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. 2, personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări, iar în acord cu dispoziţiile art. 26, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii; pentru problemele de disciplină internă, sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice; existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în sistemul jurisdicţional.

Or, în acord cu cele susţinute de reclamantă şi consemnate şi în opinia minoritară, Curtea constată că petiţia a vizat afirmaţiile făcute de o persoană, PETRESCU TEODOSIE ARHIEPISCOPUL TOMISULUI în cadrul emisiunii „Dialog Duhovnicesc” difuzat de Radio Dobrogea şi nu un cult religios, astfel că nu se poate susţine, în mod întemeiat, că pârâtului de rd. 2 nu i-ar putea fi aplicată legislaţia vizând discriminarea, distinct de faptul că acesta ar fi sau nu sancţionat de cultul din care face parte cu privire la afirmaţiile făcute la postul de radio.

Astfel, prin petiţia formulată, reclamanta s-a plâns de anumite afirmaţii făcute de către pârâtul de rd. 2 la un post public de radio, de natură să discrimineze femeile, afirmaţii care nu reprezintă dogma unui cult, ci propria interpretare , inspirată de unele texte din Vechiul Testament şi de un scurt comentariu patristic la aceste texte, astfel cum se susţine în cuprinsul punctului de vedere al Patriarhiei Române, care nu împărtăşeşte interpretarea pârâtului.

Or, tocmai faptul că Patriarhia Română are un punct de vedere diferit faţă de cel al pârâtului de rd. 2 atunci când se pune problema despre rolul femeii in Biserică susţine concluzia că afirmaţiile făcute de pârâtul de rd. 2 pot fi analizate din perspectiva OG nr. 137/2000, neavând legătură cu principiul autonomiei cultelor religioase.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ___, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 15 constituie contravenţie conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptată împotriva unei persoane, unui grup de persoane, sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Or, afirmaţiile făcute de pârâtul de rd. 2 cu privire la statutul femeii şi al bărbatului pot afecta demnitatea femeilor, Consiliul având obligaţia de analiza în ce măsură acestea reprezintă un fapt de discriminare din perspectiva dispoziţiilor art. 2 şi sancţionat ca atare.

De altfel, în acord cu cele reţinute în opinia minoritară, Curtea constată că, în privinţa libertăţii de exprimare, CEDO a decis că aceasta comportă obligaţii şi responsabilităţi, între altele, în contextul opiniilor religioase este legitimat să se includă obligaţia de a evita pe cât se poate expresii care, în mod gratuit, ofensează pe alţii, profanează sau care reprezintă o ingerinţă în drepturile lor, care astfel nu contribuie la orice formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relaţiilor umane; statele au o marjă de apreciere când reglememtează libertatea de exprimare în relaţie cu afirmaţii care ofensează convingerile personale, în special cele morale sau religioase (cauza O___ Preminger Institute împotriva Austriei, _____/87 din 20.09.1994); în cazul moralităţii nu este posibil să se ajungă la un concept uniform european privind semnificaţia religiei în societate; chiar şi în interiorul unui stat pot exista variaţii ale conceptului; prin urmare nu este posibil să se ajungă la o definiţie comprehensivă privind ce reprezintă o limitare permisibilă a libertăţii de exprimare dacă exprimarea se îndreaptă împotriva sentimentului religios al altora; o marjă de apreciere trebuie lăsată prin urmare, autorităţilor naţionale în a stabili necesitatea unei astfel de limitări; această situaţie nu excluse, însă, o supervizare din partea CEDO.

Nu în ultimul rând, relevante sunt şi dispoziţiile Convenţiei din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul şi ratificată de România prin Legea nr. 30/2016, care defineşte violenţa împotriva femeilor ca fiind o încălcare a drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva femeilor şi care rezultă în sau care este probabilă a rezulta în vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor.

De asemenea, potrivit art. 12 pct. 1 din Convenţie, părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici care sunt bazate pe ideea de inferioritate a femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi, iar potrivit pct. 5, părţile se vor asigura că obiceiul, cultura, religia, tradiţia sau aşa numita „onoare” nu vor fi considerate drept justificare pentru orice acte de vioelnţă acoperite de sfera de aplicare a prezentei convenţii.

Prin urmare, faţă de temeiurile de fapt şi de drept mai sus expuse, Curtea constată că, simplul fapt că pârâtul de rd. 2 este un înalt cleric al Bisericii Ortodoxe Române nu conduce la concluzia că afirmaţiile făcute de acesta în cadrul emisiunii „Dialog Duhovnicesc” reprezintă dogma cultului din care face parte şi că ar putea fi scoase de sub incidenţa OG nr. 137/2000, în baza principiului autonomiei cultelor, Consiliul având obligaţia de a analiza pe fond petiţia formulată, aceste afirmaţii putând fi analizate din perspectiva dispoziţiilor OG nr. 137/2000, indiferent de o eventuală cercetare a acestuia de către forurile interne ale cultului.

Având în vedere că petiţia reclamantei nu a fost analizată pe fond, Consiliul susţinând, în mod nelegal, că aceasta nu ar putea fi analizată din perspectiva dispoziţiilor OG nr. 137/2000, Curtea apreciază că se impune obligarea Consiliului la soluţionarea pe fond a petiţiei, altfel Curtea fiind cea care ar soluţiona în primă şi ultimă instanţă petiţia, părţile fiind lipsite, ulterior, de posibilitatea de a contesta soluţia, ceea ce nu este admisibil.”

Comments

comentarii