Tribunalul București a admis în partea acțiunea în răspundere delictuală a secretarului de stat Raed Arafat contra Ridzone Computers SRL, firma care deține postul România TV
Solutia pe scurt: ”Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 euro daune morale. Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 100 lei taxă de timbru. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune sub sancţiunea nulităţii la tribunal. Pronunţată prin grija grefei la 02.12.2021.”
Arafat a scris pe Facebook după pronunțare: ”Atacurile la persoana nu trebuie sa fie tolerate, indiferent de forma acestora, mai ales cand imbraca forma unei campanii de denigrare si defaimare continua si fara precedent, incercand sa darame imaginea si numele unei persoane in mentalul publicului, transformand-o intr-o persoana “malefica” bazandu-se pe informatii si povesti false, special create, sau deformate, si intens promovate.
Amintim faptul că Raed Arafat a dat în judecată România Tv, pentru că, declara el, postul de televiziune i-ar fi adus prejudicii de imagine. În acest context, șeful DSU cerea despăgubiri de o jumătate de milion de lei.
Anunțul a fost făcut în februarie de moderatorul Victor Ciutacu: ”Raed Arafat ne-a dat în judecată. Vrea 500.000 lei. E dreptul lui. Cică i-am lezat imaginea, onoarea, demnitatea și viața privată. Și noi avem drepturi. Printre care cel la apărare. De care îl asigur că vom uza din plin. Fiindcă în instanță nu contează mereu cine e mai satrap. Dacă simte nevoia și-l lasă avocații care citează din wikipedia, ne putem și confrunta în instanță. Că la televizor nu e în stare. Sau, ca să fiu exact, omul nu (mai) apare pe micile ecrane care nu sunt partenere media cu el, cu fundația lui sau cu sistemul care-l protejează. Ne vedem în instanță, Comandante!”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

