O nouă sentință în favoarea restricțiilor: ”nu vizează numai transmiterea bolii, ci şi protejarea în sine a persoanelor nevaccinate”

După sentința din octombrie privind HG 932/2021 privind prelungirea stării de alertă, Curtea de Apel Pitești a pronunțat, în 5 noiembrie, o nouă sentință în favoarea restricțiilor, de data aceasta referitoare la HG 1090, care a și fost motivată.

Hotărârea CA Pitești: ”măsurile au fost justificate obiectiv, pentru asigurarea dreptului la sănătate individuală şi colectivă”

”Referitor la analiza de proporţionalitate, Curtea reţine că potrivit art.53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

În primul rând se reţine că faţă de argumentele de mai sus, referitoare la motivul nr.6 din cererea iniţială, nu se poate considera că restrângere exerciţiului drepturilor şi libertăţilor a fost realizată prin actul Guvernului, temeiul acestor restrângeri fiind reprezentat de dispoziţiile Legii nr.55/2020.

În al doilea rând, se reţine că măsurile au fost justificate de necesitatea protejării sănătăţii publice, prevăzut în art.53 din Constituţie, ceea ce relevă faptul că ingerinţa urmăreşte un scop legitim.

În al treilea rând, Curtea constată că raportat la justificarea şi motivarea adoptării măsurilor aşa cum rezultă din Analiza factorilor de risc, ataşată întâmpinării, ingerinţa apare ca necesară, întrucât autorităţile pârâte urmăresc asigurarea interesului public, respectiv a sănătăţii publice, prin luarea unor măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, în temeiul art.34 alin.2 din Constituţie.

Susţinerile din cea de-a doua cerere precizatoare, referitoare la informaţiile de pe site-urile diferitelor organisme (Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA, Centrul european pentru controlul şi prevenirea bolilor, universităţi de prestigiu, centre de cercetare), deşi nu sunt calificate de reclamantă, sunt apreciate de instanţă ca reprezentând argumente în combaterea celui de al treilea criteriu referitor la justificarea şi motivarea luării măsurilor restrictive.

Dincolo de faptul că acestea nu îmbracă forma unor înscrisuri care să întrunească cerinţele art. 255 rap. la art.265 următoarele din Codul de procedură civilă, curtea constată că şi din verificarea acestor informaţii, nu se poate concluziona diferit de cele de mai sus.

Reclamanta susţine că faţă de acestea a reuşit să dovedească pe baza unor studii ştiinţifice că lipseşte fundamentarea măsurilor adoptate prin HG, însă informaţiile menţionate nu pot fi citite numai din perspectiva unor selecţii de paragrafe care să conducă spre o anumită concluzie, dimpotrivă acestea trebuie analizate în ansamblu pentru a se observa adevăratul sens al acestor informaţii.

Faptul că ECDC indică tuturor, atât persoanelor vaccinate cât şi celor nevaccinate, să urmeze recomandările relevante pentru a atenua răspândirea bolii nu este contrazis de măsurile dispuse prin actul atacat. În egală măsură pe site-ul CDC Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor din Statele Unite, sunt redate informaţii recente în care se arată că vaccinarea reprezintă o modalitate mult mai ridicată şi consistentă de creşterea imunităţii şi de a proteja persoanele de spitalizare pentru infecţia cu Covid-19 reafirmând importanţa vaccinării împotriva Covid chiar dacă persoana a trecut prin boală. Sa arată deosebirea identificată între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate din perspectiva riscului de îmbolnăvire respectiv a consecinţelor posibile în cazul infecţiei Covid-19 chiar dacă persoanele au trecut prin boală (https://www.cdc.gov/media/releases/2021/s1029-Vaccination-Offers-Higher-Protection.html-accesat la 5.11.2021).

De asemenea, pe site-ul ECDC – Centrul european pentru controlul şi prevenirea bolilor, se încurajează vaccinarea arătându-se că trebuie luate măsuri pentru implementarea intervenţiilor care ţintesc creşterea numărului de vaccinaţi (https://www.ecdc.europa.eu/en/news-events/covid-19-increase-vaccination-acceptance-and-uptake- accesat la 5.11.2021).

În ce priveşte informaţiile de pe site-ul Universităţii Davis din California, referitor la încărcătura virală pentru persoanele vaccinate şi cele nevaccinate, este de relevat faptul că se reţine şi că transmisia va fi influenţată de mai mulţi factori nu doar de statusul de vaccinare şi de încărcătura virală. Se insistă pe faptul că este foarte importantă vaccinarea pentru că aceasta reduce riscul unor boli severe, însă vaccinarea nu scuteşte persoanele respective de luarea măsurilor preventive ca purtarea măştii şi testarea regulată (https://www.ucdavis.edu/health/covid-19/news/viral-loads-similar-between-vaccinated-and-unvaccinated-people – accesat la 5.11.2021).

Reclamanta se raportează preponderent la posibilitatea transmiterii boli de către persoanele vaccinate şi de către cele nevaccinate, fără a avea în vedere faptul că necesitatea luării măsurilor dispuse prin actul atacat nu vizează numai transmiterea bolii, ci şi protejarea în sine a persoanelor nevaccinate, care prezintă riscuri mai mari de îmbolnăvire sau de trecere prin boală în forme grave. Totodată, protecţia nu priveşte numai persoana în sine ci şi pe cei din jurul acesteia, în contextul în care exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie realizat astfel încât să nu aducă atingere exerciţiului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi.

În contextul în care în lumea medicală şi în cercetare se vorbeşte frecvent despre necesitatea vaccinării ca o posibilitate de imunizare, de evitare a rezultatelor negative care pot fi produse de trecerea prin boală, inclusiv din perspectiva posibilităţii de transmitere a bolii, nu se poate reţine că măsurile dispuse prin Hotărârea de Guvern atacată nu sunt motivate.

Referitor la proporţionalitatea măsurilor şi la aplicarea nediscriminatorie a acestora, Curtea reţine mai întâi că potrivit art.2 alin.1 lit.n) din Legea nr.554/2004, excesul de putere este definit în raport de exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Nu se poate reţine depăşirea limitelor competenţei emitentului actului faţă de prevederile art.108 din Constituţie şi art.4 din Legea nr.55/2020.

În ce priveşte încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Curtea reţine că măsurile au fost justificate obiectiv, pentru asigurarea dreptului la sănătate individuală şi colectivă, raportat şi la declaraţiile OMS, referitoare la declararea stării de pandemie. Astfel, potrivit art.3 alin.1 lit.d) din H.G. nr.758/2009, pentru punerea în aplicare a Regulamentului sanitar internaţional 2005, în situaţia alertelor internaţionale, punctul focal naţional pentru RSI 2005 are şi atribuţia de a evalua informaţiile primite de la OMS referitoare la evenimente care ameninţă sănătatea publică şi care evoluează pe teritoriul altui stat, utilizează instrumentul de decizie prevăzut în anexa nr.2 la RSI 2005 în vederea evaluării riscului de sănătate publică pentru România şi recomandă implementarea măsurilor de sănătate publică de răspuns atunci când este cazul. Prin urmare, raportat la situaţia reţinută de OMS autorităţile naţionale au dispus măsurile necesare prin HG atacată, cu modificările ulterioare în vederea eliminării sau reducerii morbidităţii şi mortalităţii prin boli transmisibile.

Nu vor fi reţinute susţinerile pârâtului MAI referitoare la faptul că reclamanta nu indică criteriul de discriminare, raportat la prevederile art.2 din O.G. nr.137/2000, întrucât nu se raportează la conţinutul concret al cererii reclamantei. Astfel, într-adevăr, discriminarea poate fi făcută pe criteriul unei boli cronice necontagioase, ceea ce nu este cazul Covid 19, care este o boală contagioasă, însă reclamanta nu relevă discriminarea sa pe criterii de boală ci pe criterii de vaccinare/nevaccinare, respectiv pe testare sau trecere prin boală, distinct de cele avute în vedere de textul menţionat (boală necontangioasă).

Referitor la acest aspect, Curtea reţine că aceste măsuri restrictive se aplică pe o perioadă limitată (de valabilitate) a HG atacată, ceea ce relevă faptul că restrângerea nu este disproporţionată cu scopul urmărit, măsurile actuale fiind impuse după o perioadă de oarecare relaxare, tocmai datorită consecinţelor grave produse de răspândirea virusului, varianta Delta.

De asemenea, Curtea reţine că argumentele referitoare la discriminarea pe criterii de vaccinare nu pot fi primite, în contextul în care aceasta nu este obligatorie în România, fiind lăsată la latitudinea fiecărei persoane, recomandarea puternică a autorităţilor fiind însă în sensul vaccinării pentru a preîntâmpina efectele nedorite şi pentru a se ajunge în timp la imunizarea populaţiei. Pe de altă parte, măsurile dispuse în actul normativ atacat sunt mai puţin restrictive decât vaccinarea şi sunt diferenţiate în funcţie de tipul de activitate şi de riscul epidemiologic pe care îl prezintă fiecare în funcţie de nivelul de cunoştinţe existent până în prezent.

Prin art. 2 alin. 1 şi alin.3 din O.G. nr.137/2000 se interzice orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (…) pe orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. În conţinut norma relevă faptul că pentru a fi vorba despre discriminare este necesar ca aceste prevederi să nu fie justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare. Or, măsurile adoptate sunt necesare pentru apărarea sănătăţii publice, fiind astfel justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele variate impuse de legiuitor sunt proporţionale cu scopul urmărit.

Se reţine, astfel, că majoritatea măsurilor sunt restrictive pentru toate persoanele, indiferent în ce situaţie se află, o serie de activităţi nemaifiind permise în condiţiile recunoscute prin HG anterioare. De asemenea, se reţine că în ceea ce priveşte serviciile publice comunitare care funcţionează în centre şi parcuri comerciale, accesul este permis nu numai persoanelor vaccinate ci şi celor care prezintă un test negativ (art.6 ind.2 din Anexa 3). O situaţie similară se regăseşte şi în art. 12 alin. 4 din Anexa 3 potrivit cu care accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor şi a altor excepţii instituite prin ultima modificare adusă prin HG nr.1161/2021, în instituţiile publice centrale sau locale, regii autonome etc. este permis atât persoanelor vaccinate cât şi celor care prezintă un test negativ sau care dovedesc că au trecut prin boală.

Nu se poate admite punctul de vedere exprimat în cerere, pe baza informaţiilor oficiale de pe site-ul Centrului de control al bolilor din SUA, potrivit cu care, de vreme ce persoanele vaccinate odată infectate devin contagioase putând transmite virusul, nu se justifică de ce nu se impune şi testarea acestora. Cererea de faţă vizează discriminarea reclamantei pe motivul limitării exerciţiului drepturilor şi libertăţilor acesteia, iar nu pe considerentul nelimitării şi a drepturilor şi intereselor altor persoane, analiza care trebuie realizată vizând proporţionalitatea măsurilor luate şi caracterul nediscriminatoriu în raport cu situaţia reclamantei.

În condiţiile în care autorităţile au determinat la nivel mondial că vaccinarea determină reducerea majoră a riscului de transmitere a virusului sau de îmbolnăvire gravă, neimpunând în acelaşi timp vaccinarea, înseamnă că reclamanta, prin opţiunea exprimată, înţelege să-şi asume consecinţele specifice acestei situaţii, neputând susţine că se află într-o situaţie echivalentă cu cea a persoanelor vaccinate, pentru ca toate măsurile dispuse să fie similare în privinţa ambelor categorii.

În ceea ce priveşte hotărârea din cauza Vavřička şi 5 alţi reclamanţi împotriva Republicii Cehe, invocată de reclamantă şi de MAI, se reţine că aceasta are o premisă diferită, în cauza respectivă vaccinarea fiind obligatorie potrivit legii interne, ceea ce nu se poate reţine în speţă.

Referitor la respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr.953/2021, privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19 şi ale Regulamentului UE 2021/954 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanţii ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală sau care au reşedinţă legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19, Curtea constată mai întâi că susţinerile reclamantei sunt generice, referindu-se la faptul că testarea nu mai este unul din criteriile de distincţie. Dimpotrivă, Curtea reţine că anumite activităţi sunt permise şi pentru persoanele care nu fac dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală (art.12 alin.9 din Anexa nr.3 la H.G. nr.1090/2021), iar altele sunt permise şi persoanelor care prezintă dovada testării (art.6 pct.6 ind.2 şi art.12 alin.4 din Anexa nr.3 la H.G. nr.1090/2021). Pe de altă parte, Regulamentul nr.953/2021 este adoptat pentru instituirea unui cadru comun pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea unor certificate interoperabile de vaccinare, testare şi vindecare de COVID-19, în scopul facilitării exercitării dreptului de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, vizând astfel libera circulaţie transfrontalieră iar nu măsurile interne, în discuţie nefiind prevederile O.U.G. nr. 68/2021 ci ale HG nr.1090/2021.”, se arată în motivare.

Comments

comentarii