Procurorul Anca Mărincean, care conduce DNA Cluj de șase ani, se pensionează. În locul ei a fost delegat procurorul Ionuț Vasile.
Pe ordinea de zi soluționată de astăzi a Secției pentru procurori din CSM se arată: ”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 17.10.2021, a doamnei MĂRINCEAN ANCA GABRIELA, procuror şef al Serviciului teritorial Cluj din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (unanimitate)”
Anca Mărincean a ajuns procuror șef DNA Cluj după plecarea din structură, în 2014, a fostei șefe Elena Botezan, care a devenit judecător. De atunci, DNA Cluj nu a mai avut dosare de răsunet, precum cele în care au fost inculpați și apoi condamnați fostul primar Sorin Apostu și fostul președinte de Consiliu Județean, Horea Uioreanu,
Mărincean a fost numită procuror definitiv prin decretul prezidențial nr. 103 din 5 aprilie 1999 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla.
A fost desemnat și noul șef DNA Cluj: ”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcţia de procuror şef al Serviciului teritorial Cluj din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului VASILE IONUŢ, procuror în cadrul acestei structuri specializate, începând cu data de 17.10.2021, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. (unanimitate)”
Ionuț Vasile s-a făcut remarcat cu dosarul în care l-a trimis în judecată pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
De asemenea, biroul teritorial Baia Mare din cadrul DNA Cluj are un nou șef: ”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de procuror şef al Biroului Teritorial Baia Mare din cadrul Serviciului Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului TOMOIAGĂ IOAN, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 13.10.2021. (unanimitate)”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

