Florian Tudor, zis Rechinul, a fost arestat de autorităţile mexicane
Procuratura generală a Mexicului a informat într-un comunicat că un bărbat, numit doar Florian T, a fost arestat în Ciudad de Mexico, în conformitate cu o cerere de arestare şi extrădare din partea guvernului român.
Comunicatul precizează că bărbatul este căutat pentru crimă organizată, extorcare şi tentativă de omucidere în formă agravată.
Conform sursei citate, un agent federal a încercat să împiedice arestarea, în timp ce avocatul suspectului i-a atacat pe agenţii poliţiei ministeriale federale; ambii au fost reţinuţi, urmând să fie puşi la dispoziţia ministerului public federal.
Potrivit presei locale, citate de Mediafax, suspectul este Florian Tudor, cunoscut şi sub numele de Rechinul (El tiburon), despre care se crede că este liderul unui grup infracţional responsabil de instalarea de bancomate în destinaţii turistice mexicane şi folosirea unui software specializat în scopul clonării cardurilor de credit.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

