Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat, joi, o hotărâre într-un caz comun a doi cetățeni români urmăriți de autoritățile române, constatând că Franța l-a extrădat în mod greșit pe unul dintre ei, dar nu și pe liderul Gregorian Bivolaru.

CEDO a constatat că Franța a avut dreptate să încerce să execute un mandat european de arestare (MEA) pentru Gregorian Bivolaru – fondatorul Mișcării pentru Integrarea Spirituală în Absolut, care practică „erotismul tantric” – deoarece acuzațiile cu care s-a confruntat nu erau de natură politică. Într-un caz fără legătură, dar conexat, instanța a decis că Franța a greșit, neavând în vedere condițiile închisorii în care Codruț Moldovan își va petrece timpul.

„Autoritățile judiciare de executare au verificat că cererea pentru executarea MAE nu a fost emisă cu un scop discriminatoriu, în special din cauza opiniilor politice ale persoanei în cauză. Aceștia s-au asigurat că cererea de predare a reclamantului se bazează exclusiv pe executarea pedepsei pronunțate împotriva sa pentru o infracțiune de drept comun”, a scris instanța cu sediul la Strasbourg cu privire la cazul Bivolaru, într- o hotărâre disponibilă doar în limba franceză.

Deși infracțiunile de bază comise de cei doi cetățeni români nu aveau legătură între ele, întrebările legale referitoare la mandatele de arestare au fost suficient de similare pentru ca CEDO să le alăture. În cadrul sistemului MAE, mandatele emise de oricare dintre statele membre ale Uniunii Europene sunt valabile în toate țările membre ale uniunii.

Bivolaru și-a fondat grupul în anii ’90, solicitând adepților să practice yoga și să își elimine inhibițiile sexuale. La acea vreme, yoga a fost scoasă în afara legii în România pentru presupuse legături cu convingerile religioase. Bivolaru a fost închis în mod repetat și involuntar în instituțiile psihiatrice atât  pentru practicarea yoga, cât și pentru distribuirea pornografiei.

Oamenii care au părăsit organizația susțin că Bivolaru i-a forțat să îi doneze economiile de o viață și să întrețină relații sexuale între ei și cu el, la comanda sa. Tinerele membre de sex feminin au spus că au fost forțate să lucreze ca strippers și să apară în filme porno hardcore. În 2013, a fost condamnat în lipsă pentru că a întreținut relații sexuale cu un minor.

Urmărirea sa de către regimul comunist din România i-a determinat pe militanții pentru drepturile omului, inclusiv pe Amnesty International, să-l susțină. În 2005, Suedia i-a acordat azil politic.

Bivolaru a fost arestat în Franța în 2016 în timp ce călătorea cu documente de identitate bulgare falsificate. El a contestat extrădarea sa, susținând că va fi torturat pentru credințele sale religioase dacă va fi obligat să se întoarcă în România.

Fără legătură cu Mișcarea pentru integrarea spirituală în absolut, Codruț Moldovan a fost condamnat pentru trafic de persoane în 2015. Acesta, în vârstă de 69 de ani locuia în Franța și a refuzat să se întoarcă pentru a-și ispăși pedeapsa, așa că în 2016 autoritățile române au emis un MAE și a fost ridicat de poliția franceză.

Moldovan a contestat extrădarea sa, susținând că se va confrunta cu un tratament inuman sau chiar cu torturi pentru a fi forțat să se întoarcă. El trebuia să-și ispășească pedeapsa de șapte ani în închisoarea Gherla.

Potrivit completului de șapte judecători al CEDO, închisoarea Gherla „se confruntă cu o rată endemică de supraaglomerare a închisorilor și că, într-o astfel de situație, lipsa spațiului personal constituie elementul central care trebuie luat în considerare”. Instanța a constatat că autoritățile franceze nu au luat în considerare supraaglomerarea la aprobarea extrădării lui Moldovan și i-au acordat 5.000 de euro daune morale și 2.520 euro pentru cheltuieli. Moldovan a fost returnat în România în 2016 și de atunci este încarcerat.

Cu toate acestea, în cazul lui Bivolaru, instanța a constatat că Franța a luat măsurile de precauție corespunzătoare înainte de a fi de acord să-l extrădeze.

„Nimic din ancheta autorității judiciare de executare sau informațiile aduse de reclamant în fața instanței nu indică faptul că acesta era încă în pericol, în caz de predare, de a fi persecutat din motive religioase în România”, a scris Camera a cincea.

Bivolaru a fost eliberarat condiționat în așteptarea soluției pentru dosrul din 2017. Locația sa actuală este necunoscută și este căutat și de autoritățile finlandeze pentru agresiune sexuală și trafic de persoane, relatează Courthouse New Services.

REZUMAT HOTĂRÂRE CEDO

Curtea clarifică condițiile de aplicare a prezumției de protecție echivalentă în litigiile privind executarea unui European mandat de arestare

În hotărârea Camerei din data de 25 martie 2021, în cazul Bivolaru și Moldovan împotriva Franței (cereri nr. 40324/16 și 12623/17) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut, în unanimitate, că a existat:

o încălcare a articolului 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția Europeană a drepturilor omului în cererea nr. 12623/17, depus de dl Moldovan, și

nicio încălcare a articolului 3 în cererea nr. 40324/16, depusă de dl Bivolaru.

Cazul se referea la predarea reclamanților de către Franța autorităților române în temeiul Mandatelor europene de arestare (MAE) în scopul executării pedepselor cu închisoarea.

Cazul a determinat Curtea să clarifice condițiile de aplicare a prezumției de echivalent protecție în astfel de circumstanțe.

Curtea a considerat că prezumția protecției echivalente s-a aplicat în cazul domnului Moldovan în acest sens în ceea ce privește cele două condiții pentru aplicarea sa, și anume absența oricărei marje de manevră pe parte a autorităților naționale și desfășurarea întregului potențial al mecanismului supravegherii prevăzut de legislația Uniunii Europene (UE) au fost îndeplinite.

Prin urmare, Curtea s-a limitat pentru a stabili dacă protecția drepturilor garantate de Convenție a fost sau nu în mod evident deficitară în cazul de față, astfel încât această prezumție a fost respinsă. În acest scop a căutat să stabilească dacă a existat o bază de fapt suficient de solidă cu privire la solicitarea autorităților judiciare de executare  astfel încât să constate că executarea MAE ar presupune un risc real și individual pentru solicitant de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 datorită condițiilor de detenție în România.

Curtea a menționat că domnul Moldovan a furnizat suficiente dovezi ale presupusului risc justificat pentru a solicita autorității judiciare de executare să solicite informații suplimentare și asigurări din partea statului emitent cu privire la condițiile sale viitoare de detenție în România. Instanța a constatat o încălcare a articolului 3 în măsura în care se pare că autoritățile judiciare de executare, exercitându-și puterea discreționară, nu trăsese concluzia corectă din informație obținute, deși aceste informații au oferit o bază de fapt suficient de solidă pentru refuz executarea MAE în cauză.

În cazul dlui Bivolaru, Curtea a considerat că, datorită deciziei sale de a nu solicita o hotărâre preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la implicațiile asupra executării a unui MAE al acordării statutului de refugiat de către un stat membru unui resortisant al unei țări terțe care ulterior a devenit și stat membru, Curtea de Casație se pronunțase fără a aplica potențialul mecanismului internațional relevant pentru supravegherea drepturilor fundamentale.Prin urmare, prezumția unei protecții echivalente nu era aplicabilă.

Plângerea domnului Bivolaru avea două aspecte: primul cu privire la implicațiile statutului său de refugiat și al doilea referitor la condițiile de detenție din România.

Nu există nimic în dosarul din fața autorității judiciare de executare sau în probele aduse de reclamant în fața Curții pentru a sugera că ar fi încă în fața unui risc de persecuție pe motive religioase în România în cazul predării sale. Curtea a considerat că autoritatea judiciară de executare, în urma unei examinări complete și aprofundate a situației individuale a solicitantului, a demonstrat că a ținut cont de statutul său de refugiat și că nu a existat un fapt suficient de solid pentru a stabili existența unui risc real de încălcare a articolului 3 din convenție și a refuza executarea MAE pe acest motiv.

De asemenea, Curtea a considerat că descrierea condițiilor de detenție în închisorile din România furnizată de reclamant autorității judiciare de executare în sprijinul cererii sale de a nu executa MEA nu fusese suficient de detaliată sau justificată pentru a constitui dovezi prima facie ale unui risc real de tratament contrar articolului 3 în cazul predării sale către autoritățile române.

În opinia Curții, autoritatea judiciară de executare nu a fost obligată să solicite informații suplimentare de la autoritățile române. În consecință, a considerat că nu a existat la bază un fapt solid pentru ca autoritatea judiciară de executare să stabilească existența unui risc real de încălcare a Articolului 3 din Convenție și să refuze executarea MAE din aceste motive.

Fapte principale

Solicitanții, Gregorian Bivolaru și Codrut Moldovan, sunt doi cetățeni români.

În iunie 2015, domnul Moldovan a fost condamnat de Curtea de Apel Mureș (România) la șapte ani și  șase luni de închisoare pentru infracțiuni de trafic de persoane comise în 2010 în România și Franța.

S-a întors în Franța după proces. La 29 aprilie 2016, autoritățile române au emis mandatul de arestare (MAE) pentru dl Moldovan în scopul executării acelei pedepse cu închisoarea.

În iunie 2016, reclamantul, care fusese plasat sub supravegherea instanței, cerându-i -se să raporteze o dată pe săptămână la poliția din Clermont-Ferrand, a fost arestat și i s-a comunicat MAE. În procedurile în fața Diviziei de anchetă a Curții de Apel Riom a susținut că predarea sa nu a putut avea loc până când Divizia de Investigații nu a solicitat și a obținut informații suplimentare despre condițiile sale viitoare de detenție în România. Diviziea de Investigații a făcut cererea relevantă pentru a evalua dacă exista un risc real de tratament inuman sau degradant. După obținerea informațiilor pe care le deținea, într-o hotărâre din 5 iulie 2016, a hotărât că nu a existat un obstacol în calea predării domnului Moldovan.

Reclamantul a formulat o cale de atac împotriva motivelor de drept ale acelei hotărâri care a fost respinsă la 10 august 2016. La 26 august 2016 a fost predat autorităților române în conformitate cu MAE.

Domnul Bivolaru, liderul unei mișcări de yoga spirituală din anii 1990, a fost subiectul unui proces penal în România în 2004. În 2005 a călătorit în Suedia, unde a aplicat pentru azil politic și i s-a eliberat permisul de ședere permanentă de refugiat, care i s-a permis să călătorească începând din 2007. Într-o hotărâre din 14 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție din România l-a condamnat în lipsă la șase ani de închisoare sub acuzația de relații sexuale cu un minor. Pe 17 iunie 2013, Curtea de Apel din Sibiu a emis un MAE în vederea aplicării acestuia propoziție.

În februarie 2016, domnul Bivolaru a fost arestat la Paris în timp ce călătorea sub o identitate presupus falsă cu acte de identitate bulgare false. În cadrul procedurilor în fața Diviziei de anchetă a Curții de Apel Paris acesta a contestat executarea MAE, argumentând prin faptul că i-a fost acordat statutul de refugiat de către Suedia precum și că motivele condamnării sale în România sunt de natură politică și religioasă, ceea ce l-au pus în pericol de tratament inuman și degradant.Divizia de investigații a ordonat anchete suplimentare. Autoritățile suedeze au furnizat informații mai detaliate, specificând, printre altele, că nu au inițiat proceduri să i se retragă statutul de refugiat dlui Bivolaru.

La 8 iunie 2016, Divizia de Investigații a dispus predarea domnului Bivolaru către autoritățile judiciare din România. Acesta a constatat, în special, că predarea reclamantului a fost solicitată în scopul executării unei pedepse pentru o infracțiune obișnuită și a dedus din jurisprudența Curții că afirmația reclamantului potrivit căreia fusese condamnat din cauza opiniilor sale politice era doar o afirmație. De asemenea, a constatat că nu era în sarcina sa să stabilească dacă reclamantul se confrunta cu un risc real de tratament inuman sau degradant din cauza condițiilor de detenție din România.

Domnul Bivolaru a formulat un recurs împotriva motivelor de drept ale acestei hotărâri. Curtea de Casație a respins recursul său la 12 iulie 2016, hotărând faptul că acordarea statutului de refugiat de către Suedia nu împiedică executarea MAE.

La 13 iulie 2016, conform articolului 39 din Regulamentul Curții, domnul Bivolaru a solicitat suspendarea executării predării sale către autoritățile române. La 15 iulie 2016, Curtea a respins cererea. O săptămână mai târziu, domnul Bivolaru a fost transferat în România în temeiul legii europene și a fost închis. Lui i-a fost acordată eliberarea condiționată la 13 septembrie 2017.

Plângeri și procedură

Bazându-se pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenție, reclamanții au susținut că predarea lor către autoritățile române în temeiul MAE i-a plasat în riscul tratamentului inuman cu încălcarea Convenției.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 12 august 2016.

Decizia Curții

Articolul 3

Curtea a trebuit să verifice dacă condițiile de aplicare a prezumției de protecție echivalentă au fost îndeplinite în circumstanțele cauzei aflate în fața sa.

Domnul Moldovan

În ceea ce privește prima condiție de aplicare a prezumției de protecție echivalentă, și anume absența oricărei marje de manevră din partea autorităților naționale, a notat Curtea că obligația legală a autorității judiciare care execută mandatul european de origine provine din dispozițiile relevante ale Deciziei – cadru 2002/584 / JAI, astfel cum a fost interpretată de CJUE de la hotărârea sa din Aranyosi și Căldăraru. Întrucât a existat în prezent jurisprudența CJUE, autorității judiciare de executare îi era permis să deroge, în circumstanțe excepționale, de la principiile încrederii reciproce și recunoașterea între statele membre, prin amânarea sau chiar, după caz, refuzul executării al MAE. În pronunțarea cu privire la contestația reclamantului la executarea MAE pe motiv că aceasta l – ar expune la riscul de a fi reținut în România în condiții contrare articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale, autorității judiciare de executare i se ceruse să evalueze existența deficiențelor sistemice în statul membru emitent pretinsă de solicitant și apoi, după caz, să efectueze o examinare specifică și detaliată a riscului individual de tratament inuman și degradant cu care s-ar confrunta reclamantul în cazul predării sale.

Curtea a observat convergența dintre cerințele stabilite de CJUE și cele care decurg din propria jurisprudență cu privire la stabilirea unui risc real și individual. Aceasta a constatat că Divizia de Investigații ar fi trebuit să refuze executarea MAE dacă, după transportare în urma evaluării menționate anterior, a constatat că au fost prezentate motive substanțiale pentru a crede că solicitantul, dacă ar fi predat, s-ar confrunta cu un risc de tratament inuman și degradant pe cont de condițiile sale de detenție.

Cu toate acestea, puterea discreționară din partea autorității judiciare de a evalua faptele și circumstanțele și consecințele juridice pe care le-au implicat, trebuia exercitată în cadrul cadru strict delimitat de jurisprudența CJUE și pentru a asigura executarea unei obligații legale cu respectarea deplină a legislației Uniunii Europene, și anume a articolului 4 din Carta Drepturile fundamentale, care garantau o protecție echivalentă cu cea prevăzută la articolul 3 din Convenţie. În aceste condiții, nu s-ar putea spune că autoritatea judiciară de executare se bucură de o marja autonomă de manevră pentru a decide dacă se execută sau nu un mandat european de arestare, astfel încât să conducă la neaplicarea prezumției de protecție echivalentă

În ceea ce privește a doua condiție de aplicare, și anume desfășurarea întregului potențial al mecanismului de supraveghere prevăzut de legislația UE, Curtea a observat că nu a apărut nicio dificultate serioasă în lumina jurisprudenței CJUE în ceea ce privește interpretarea deciziei-cadru și a compatibilității cu drepturile fundamentale, capabilă să conducă la concluzia că o hotărâre preliminară ar fi trebuit solicitată de la CJUE. A doua condiție pentru aplicarea prezumției de protecție echivalentă ar trebui, prin urmare, considerată a fi îndeplinită. Având în vedere mai sus, Curtea a considerat că prezumția unei protecții echivalente era aplicabilă în cazul actual.

În consecință, Curtea a trebuit să verifice dacă protecția drepturilor garantate de Convenția a fost vădit deficitară în cazul de față, astfel încât această prezumție a fost respins. Dacă ar fi cazul, interesul cooperării internaționale ar fi depășit respectarea Convenției ca „instrument constituțional al ordinii publice europene” în domeniu drepturilor omului. În acest scop, Curtea va încerca să stabilească dacă a existat sau nu o o bază de fapt suficient de solidă care impune autorității judiciare de executare să constate acea executare a MEA ar implica un risc real și individual pentru solicitant de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din cauza condițiilor de detenție în România.

Curtea a observat de la bun început că, în cadrul procedurilor în fața instanțelor naționale, reclamantul a produs dovezi ale unor deficiențe sistemice sau generalizate în închisorile statului emitent. A notat natura gravă și detaliată a probelor prezentate în fața Diviziei de anchetă și ulterior în fața Curții de Casație, indicând neajunsurile sistemului penitenciar românesc și în special în închisoarea Gherla, unde autoritățile române intenționau să-l plaseze pe reclamant.

De asemenea, Curtea a luat act de măsurile luate de autoritatea judiciară internă, care ceruse informații suplimentare de la autoritățile române. În lumina detaliilor obținute pe parcursul acestui schimb de informații, autoritatea judiciară de executare a considerat că executarea MAE nu ar implica un risc de încălcare a articolului 3 în cazul reclamantului. Curtea a considerat că a existat o bază de fapt suficientă pentru autoritatea în cauză pentru a constata că există un astfel de risc.

În primul rând, Curtea a considerat că informațiile furnizate de statul emitent nu au fost plasate suficient în contextul jurisprudenței Curții, în special în ceea ce privește situația din Închisoarea Gherla, unde reclamantul ar fi fost reținut. Curtea a reiterat că, conform jurisprudenței sale, 3 mp de suprafață podea per prizonier într-o celulă cu mai multe ocupații era standardul minim aplicabil în sensul articolului 3 din convenție. Curtea a reținut că informațiile de care dispune autoritatea judiciară de executare cu privire la spațiul personal pe care ar fi alocat solicitantului a dat naștere unei prezumții puternice de încălcare a articolului 3.

În al doilea rând, Curtea a observat că asigurările oferite de autoritățile române cu privire la celelalte aspecte ale condițiilor de detenție din închisoarea Gherla, care ar fi fost capabile să ducă la scăderea existenței unui risc real de încălcare a articolului 3, au fost descrise stereotip și nu au fost incluse în evaluarea riscului de către autoritatea judiciară de executare.

În al treilea rând, Curtea a considerat că, chiar dacă autoritățile române nu excludeau posibilitatea ca solicitantul să fie ținut într-o altă închisoare decât închisoarea Gherla, precauțiile luate de autoritatea judiciară de executare în această privință, sub forma unei recomandări pe baza căreia solicitantul ar trebui să fie ținut într-o închisoare care să ofere condiții identice, dacă nu chiar mai bune, sunt inadecvate să-l ferească de un risc real de tratament inuman și degradant.

În consecință, Curtea a considerat că a existat o bază de fapt suficient de solidă, care rezultă în special din jurisprudența Curții, pentru ca autoritatea judiciară de executare să stabilească existența unui risc real pentru solicitant de a fi expus la tratament inuman și degradant, ținând cont de condițiile de detenție în România. Curtea a dedus din aceasta că, în circumstanțele acestui caz, protecția drepturilor fundamentale fusese vădit deficitară, cu rezultatul că prezumția protecției echivalente a fost respinsă.

Curtea a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție.

Domnul Bivolaru

Plângerea dlui Bivolaru în temeiul articolului 3 cuprinde două aspecte: primul referitor la implicații ale statutului său de refugiat și al doilea referitor la condițiile de detenție din România. În ceea ce privește aplicarea prezumției de protecție echivalentă, Curtea a menționat că Curtea de Casație a respins cererea reclamantului de a solicita o hotărâre preliminară din partea CJUE implicațiile pentru executarea unui mandat european de arestare a acordării statutului de refugiat de către un stat membru către un resortisant al unei țări terțe care ulterior a devenit și stat membru. Acest a fost o problemă reală și serioasă în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale prin legislația UE și relația sa cu protecția oferită de Convenția de la Geneva din 1951, problemă pe care CJUE nu o examinase niciodată anterior.

Curtea a considerat că, ca urmare a deciziei sale de a nu sesiza CJUE, Curtea de Casație a decis fără ca potențialul deplin al mecanismului internațional relevant pentru supravegherea drepturilor fundamentale – în principiu echivalente cu cele ale Convenției – să fi fost desfășurat. Din perspectiva acestei decizii și a importanței problemelor în joc, prezumția echivalentului protecția nu s-a aplicat.

În consecință, a revenit Curții să verifice modul în care autoritatea judiciară de executare a încercat să verifice dacă exista un risc real la care ar fi supus reclamantul persecuției din cauza convingerilor sale politice și religioase dacă ar fi executat MAE. Trebuia stabilit dacă a existat o bază de fapt suficient de solidă care să solicite instanței de executare autoritatea de a constata că executarea MAE ar implica un risc real și individual pentru solicitant de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 și să refuze executarea MAE pe acest motiv.

Curtea a observat că, în cadrul procedurilor interne, reclamantul, încercând să demonstreze existența unui risc real de tratament inuman și degradant în cazul executării MAE, se bazase în primul rând pe statutul său de refugiat în temeiul Convenției de la Geneva și pe interzicerea respingerii prevăzută la articolul 33 din convenția respectivă. În revizuirea respectării articolului 3, Curtea a menționat că Decizia-cadru privind mandatul european de arestare nu a inclus niciun motiv de neexecutare referitor la statutul de refugiat al persoanei a cărei predare a fost solicitată.

Acesta a subliniat faptul că autoritățile suedeze au acordat statutul de refugiat solicitantului.

Se pare că a fost de părere că existau suficiente dovezi în acel moment că risca să fie persecutat în țara sa de origine. În efectuarea controlului său, autoritatea judiciară de executare a considerat că acest statut este un factor de care trebuie să țină cont în mod special. Diviziea de Investigații a făcut schimb de informații cu autoritățile suedeze, căutând mai multe detalii despre statutul de refugiat al solicitantului. Autoritățile suedeze au răspuns că au propus să mențină statutul de refugiat al solicitantului, dar fără a examina dacă riscul persecuției în țara sa din originea a persistat, la zece ani de la acordarea statutului respectiv.

Nu exista nimic în dosarul din fața autorității judiciare de executare sau în probele prezentate de reclamant în fața Curții care să sugereze că ar fi încă în fața unui risc de persecuție religioasă pe teritoriul României în cazul predării sale. Curtea a menționat, de asemenea, că autoritățile judiciare de executare au verificat că cererea de executare a MAE nu a urmărit o discriminare în special din cauza opiniilor politice ale solicitantului.

Prin urmare, Curtea a considerat că autoritatea judiciară de executare, în urma unei depline și aprofundate examinări a situației individuale a solicitantului, care a demonstrat că a luat în considerare statutul său de refugiat, nu avusese o bază de fapt suficientă pentru a stabili existența unui risc real de a încălcare a articolului 3 din convenție și refuzarea executării MAE pe acest motiv.

În ceea ce privește problema condițiilor de detenție în România, Curtea a observat că în procedurile în fața instanțelor naționale, reclamantul se plânsese doar în termeni foarte generali despre tratamentul oponenților politici din România, inclusiv în închisoare, și nu despre condițiile de detenție în închisorile din România; ca urmare, autoritatea judiciară de executare a avut informații insuficiente în acest sens.

În consecință, Curtea a considerat că descrierea condițiilor de detenție în închisorile românești furnizate de reclamant autorității judiciare de executare în sprijinul cererii sale de a nu executa MAE nu fusese suficient de detaliată sau justificată pentru a constitui prima facie dovezi ale unui risc real de tratament contrar articolului 3 în cazul predării sale către Autoritățile române.

Curtea a menționat, de asemenea, că, având în vedere rolul Curții de Casație, nu a avut niciun scop  pentru a se baza pentru prima dată în fața acelei instanțe pe hotărârea Aranyosi și Căldăraru în încercarea de a demonstra existența presupuselor neajunsuri structurale. În opinia Curții, nu a existat o obligație pentru autoritatea judiciară de executare să solicite informații suplimentare de la Autoritățile române cu privire la viitorul loc de detenție al solicitantului, condițiile de detenție și regimul penitenciarului, în scopul identificării existenței unui risc real de a fi supus unui tratament inuman și degradant din cauza condițiilor de detenție.

În aceste condiții, Curtea a considerat că nu a existat o bază de fapt solidă pentru ca autoritatea judiciară de executare să identifice existența unui risc real de încălcare a articolului 3 din convenție și să refuze executarea MAE pe acest motiv.

În consecință, executarea mandatului european de arestare nu a implicat o încălcare a articolului 3 din Convenției.

Satisfacție echitabilă (articolul 41)

Curtea a considerat că Franța trebuia să-i plătească domnului Moldovan 5.000 de euro (EUR) cu titlu de daune morale și 2.520 EUR pentru costuri și cheltuieli.

Hotărârea este disponibilă doar în limba franceză aici.

Comments

comentarii