Curtea Constituțională a României (CCR) explică de ce judecătorii și procurorii nu se pot autosuspenda din magistratură pentru o perioadă de timp, cum au propus parlamentarii în proiectul de modificare a legii 303/2004.

CCR a motivat de ce prevederea propusă este neconstituțională în felul următor:

”Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art.1 alin.(5) din Constituţie privind calitatea legii, prin faptul că art.I pct.134 [cu referire la art.73 alin.(2)] din lege dublează prevederile art.I pct.112 [cu referire la art.624] din aceeaşi lege, Curtea reţine că art.I pct.112 [cu referire la art.624] din lege prevede că „La solicitarea expresă a judecătorului sau procurorului se poate dispune suspendarea voluntară din magistratură pe o durată de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 3 ani. Suspendarea se constată prin hotărâre a secţiei corespunzătoare, la solicitarea expresă a judecătorului sau procurorului. […]. Pe durata suspendării voluntare nu operează incompatibilităţile şi interdicţiile specifice”, în timp ce art.I pct.134 [cu referire la art.73 alin.(2)] din lege prevede: „(2) Judecătorii și procurorii au dreptul să opteze pentru autosuspendarea din activitate pe o durată de până la 2 ani. De această opțiune ia act secția corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Pe durata suspendării, nu le este aplicabil regimul incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege”.

Cu privire la natura juridică a suspendării contractului individual de muncă, Curtea reţine că aceasta reprezintă o încetare temporară a principalelor efecte ale contractului individual de muncă – prestarea muncii şi plata salariului -, tocmai caracterul său temporar deosebind-o de încetarea contractului. Cauzele suspendării au caracter temporar şi pot avea sau nu caracter culpabil. Desigur, judecătorul/ procurorul este numit în funcţie, raportul său de muncă fiind calificat drept unul de serviciu. Acesta se supune legii speciale care îi reglementează statutul. Totuşi, Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.345 din 18 mai 2011, se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii [art.1 alin.(2) din Codul muncii].

Întrucât judecătorul/ procurorul exercită o funcţie publică, statutul acestora trebuie să determine în mod expres şi limitativ atât cauzele de suspendare din funcţie, cât şi pe cele de încetare a funcţiei. În privinţa cauzelor de suspendare, art.62 alin.(1) din Legea nr.303/2004 prevede atât cauze cu caracter culpabil [când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni; când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu; când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art.100 lit. d) din Legea nr.303/2004], cât şi cele fără culpă [când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător]. Acestea sunt cauze de suspendare de drept. De asemenea se poate dispune suspendarea din funcţie pe perioada desfășurării procedurilor disciplinare, în condiţiile art.52 din Legea nr.317/2004, care se constituie într-o cauză de suspendare lato sensu la iniţiativa Consiliului Superior al Magistraturii.

La aceste cauze de suspendare din funcţie, legiuitorul a reglementat suspendarea la iniţiativa judecătorului/ procurorului. Această „instituţie juridică” este una nouă din punct de vedere normativ în corpul Legii nr.303/2004 şi se constituie într-o reglementară specială faţă de prevederile Codului muncii în privinţa cauzelor de suspendare a raporturilor de muncă aplicabile şi judecătorilor şi procurorilor. Noul caz de suspendare din funcţie are drept criteriu manifestarea arbitrară de voinţă a judecătorului/ procurorului. Deci, autosuspendarea/ suspendarea voluntară constituie, de fapt, o suspendare din iniţiativa judecătorului/ procurorului, iar cauza pentru care se solicită autosuspendarea/ suspendarea voluntară este lăsată, în mod exclusiv, la latitudinea acestuia. Or, o funcţie publică prevăzută prin Constituţie, precum cea de judecător/ procuror presupune reglementarea unui statut bine definit, fără elemente de subiectivitate şi arbitrariu. Un asemenea statut se caracterizează prin reglementarea riguroasă a carierei, a drepturilor şi îndatoririlor, a răspunderii judecătorilor/ procurorilor, toate având ca finalitate exercitarea în condiţii optime a funcţiei publice. Mai mult, o funcţie publică este instituită tocmai pentru a fi exercitată constant şi continuu, şi nu pentru a nu fi exercitată, ca urmare a apelării de către titularul acesteia la diverse procedee de întrerupere intempestivă şi voluntară; prin urmare, cazurile de suspendare din exerciţiul acesteia trebuie în mod exact şi limitativ determinate şi reglementate.

Modul în care este reglementată autosuspendarea/ suspendarea voluntară indică faptul că Consiliul Superior al Magistraturii o constată sau că ia act, ceea ce înseamnă că este un drept propriu al magistratului, care, în funcţie de voinţa sa arbitrară, poate decide autosuspendarea sa din funcţie. Or, o asemenea reglementare contravine în sine statutului judecătorului/ procurorului, aceştia punându-se ei înşişi în situaţia de a nu mai înfăptui justiţia şi, respectiv, de a nu mai reprezenta interesele generale ale societăţii şi apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Mai mult, se observă că, pe toată perioada autosuspendării/ suspendării voluntare, în privinţa judecătorului/ procurorului nu mai operează interdicţiile şi incompatibilităţile specifice funcţiei. În consecinţă, acesta poate desfăşura orice fel de activităţi [economice, politice sau de altă natură] care, din punct de vedere normativ, îi sunt interzise tocmai prin statutul funcţiei sale. Acesta, suspendat fiind, dar exercitând o profesie juridică dintre cele menţionate la art.82 alin.(1) sau (2) ori art.86 alin.(1) din legea supusă controlului de constituţionalitate, poate acumula vechime juridică în alte profesii juridice valorificabilă la stabilirea/ actualizarea sau recalcularea drepturilor de pensie de serviciu, potrivit art.82 alin.(1) şi (2) din Legea nr.303/2004, ceea ce reprezintă, în sine, o eludare a rolului constituţional al judecătorului/ procurorului.

Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că, în urma încetării suspendării judecătorului/ procurorului, prin revenirea sa în rândurile judecătorilor/ procurorilor activi, se produce o fragilizare a sistemului judiciar, în sensul că trăsăturile esenţiale ale acestui sistem, respectiv independenţa şi imparţialitatea, pot fi afectate în mod iremediabil de natura activităţilor pe care acesta le-a desfăşurat în perioada antereferită şi de reputaţia astfel dobândită, imprimându-se asupra sistemului judiciar imaginea funcţiilor/ activităţilor pe care judecătorul/ procurorul le-a exercitat.

Mai mult, justiţiabilul va percepe întregul sistem ca fiind unul guvernat după reguli străine autorităţii judecătoreşti, identificând-o pe aceasta din urmă cu celelalte autorităţi ale statului. Cu alte cuvinte, printr-o asemenea abordare a carierei judecătorului/ procurorului, sistemul judiciar poate deveni, cu uşurinţă, o prelungire sau o anexă a celorlalte puteri sau a altor profesii. În consecinţă, Curtea constată că se încalcă, astfel, art.124, art.125 alin.(3), art.131 alin.(1) şi art.132 alin.(2) din Constituţie. De asemenea, dacă sistemul judiciar s-ar confrunta cu aceste autosuspendări, ar fi pusă în discuţie chiar buna funcţionare a acestuia, iar textele constituţionale referitoare la exercitarea efectivă a autorităţii judecătoreşti ar dobândi valenţe declarative.

Mai mult, astfel cum arată autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, cele două texte legale se dublează din punct de vedere al conţinutului normativ, în sensul că, indiferent de denumirea aleasă, respectiv autosuspendare/ suspendare voluntară sau procedura de constatare/ luare la cunoştinţă pe care o parcurge cererea judecătorului/ procurorului, se reglementează aceeaşi situaţie, şi anume suspendarea din funcţie la cerere, iar, din coroborarea textelor criticate, s-ar ajunge la o autosuspendare voluntară pe durata a 8 ani, ceea ce frizează ridicolul. Prin urmare, având în vedere paralelismul legislativ reglementat, se încalcă şi art.1 alin.(5) din Constituţie.”

DESCARCĂ AICI DECIZIA

Comments

comentarii