Un tânăr de 28 de ani, care a predat la poliție o sumă de bani găsită pe stradă, a primit, astăzi, o diplomă din partea șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, comisarul șef Ciprian Miron.
Tânărul din municipiul Cluj-Napoca a fost felicitat şi i-a fost înmânată o diplomă din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj pentru spiritul civic de care a dat dovadă.
În 21 mai, acesta a găsit pe o stradă din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca o suma de bani pe care a predat-o Poliţiei. Atuunci, reprezentanții poliției au transmis că cel căruia îi aparține este așteptat la sediul de pe strada Decebal, precizând că suma este de până în 3.000 de lei.
Pentru conduita adoptată şi promovarea actelor de acest gen, tânărul a fost felicitat în cadru festiv, iar şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj i-a înmânat o diplomă de merit.
”Poliţia clujeană mulţumeşte cetăţenilor care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii şi vin în sprijinul oamenilor legii!”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


