Workshop-ul ”Dreptul sănătății” – Aspecte etice și juridice privitoare la serviciile medicale a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Facultatea de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universității Creştine “Dimitrie Cantemir” București. Evenimentul a reunit nume imporante din domeniile dreptului și medicinii.
A doua ediție a Workshop-ului ”Dreptul sănătății”, organizat de Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca și Colegiului Medicilor Cluj, s-a desfășurat în 5 mai. Au participat profesori, avoacați, judecători și medici. În cuvântul de deschidere, prodecanul Rodica Apan a anunțat că facultatea a inițiat un curs postuniversitar în domeniul dreptului sănătății:
”Ne bucurăm că ne sunteți alături și în acest an pentru a relansa dezbaterea începută anul trecut la prima ediție a Workshop-ului Dreptul sănătății. Workshopul, aflat la a doua ediție, se centrează de această dată pe tema ”Aspecte etice și juridice privitoare la serviciile medicale” și este organizat, la fel ca anul trecut, de către facultatea noastră, partener fiindu-ne Colegiul Medicilor Cluj.
In considerația interesului pentru tematica Dreptul sănătății și a experienței dobândite ca uramare a desfășurării primei ediții a workshop-ului, facultatea noastră a inițiat cursul postuniversitar Dreptul sănătății, aprobat de Ministerul Educației Nationale, care se va desfășura în luna iunie a acestui an. În cadrul modulelor cursului postuniversitar Dreptul sănătății, continuând parteneriatul cu Colegiul Medicilor Cluj, vom organiza 3 ateliere, care vor fi creditate cu puncte EMC. (Despre cursul postuniversitar găsiți detalii AICI!)
Și în acest an, workshopul Dreptul sănătății se dorește a fi o tribună comună a juriștilor și medicilor, gandită pentru a facilita o cât mai bună înțelegere, cunoaștere și colaborare între profesiile juridice și cele medicale.
Pentru a reuni într-o dezbatere comună aceste profesii prin organizarea atât a workshop-ului de anul trecut, cât și a manifestării prezente și a atelierelor din luna iunie, ne-am bucurat de sprijinul constant al d-lui conf. Univ.dr.Cosmin Puia, medic primar chirurgie generală, președinte al Colegiului Medicilor Cluj, și a prof.univ.dr.Dan Perju Dumbrava, medic primar legist, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Cluj, cărora le adresez mulțumirile mele.
Deasemenea, mulțumim d-nelor si d-nilor membri ai corpului academic şi practicieni, atât din mediul juridic cât și din cel medical, care au acceptat calitatea de speaker, pentru a aduce și în acest an, în discuție, teme de referință din domeniul Dreptului sănătății, și ne onorează cu prezența, atât la workshop, cât și la cursul postuniversitar și la atelierele pe care le vom organiza în luna iunie.
Vă mulțumim D-voastră, d-nelor și d-nilor doctori prezenți azi în această sală pentru a fi parte la un nou moment în încercarea de a dezlega tainele ființei umane, în slujba căreia se află atât medicii cât și juriștii.”, a spus prodecanul Rodica Apan.
După aceasta, a luat cuvântul președintele Colegiului Medicilor, Cosmin Puia: ”Mulțumesc mult pentru invitație. Sunt mai emoționat, de-a dreptul timorat, fiindcă sunt sigur că toți știți mai multe despre subiectul acesta decât mine. Din nefericire, în ultimii nouă ani, a cam trebuit să învăț și eu împreună cu colegii mei de la Colegiul Medicilor. Vedeți că lucrurile sunt încă departe de a fi stabilite și legea malpraxisului, din câte spun gurile rele sau grile bune, stă în niște sertare, așa că depinde în primul rând de noi, referindu-mă atât la medici, cât și la juriști, să găsim niște formulări care să nu fie ambigue și să nu ne bage în bucluc, mai mult sau mai puțin, încercând să lămurim niște probleme. Vă doresc succes!”
Speakerii de la workshop și titlurile prezentărilor acestora:
Dan Perju-Dumbravă, profesor la Facultatea de Medicină UMF Cluj Napoca și medic primar legist, împreună cu Codrin Rebeleanu, șef lucrări UMF Cluj și medic primar legist – Particularității ale expertizei medico-legale în greșelile medicale,
Maria Aluaș, șef lucrări la Facultatea de Medicină UMF Cluj Napoca– Secretul medical și răspunderea pentru malpraxis,
Gabriel Năsui lector la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj și judecător la Curtea de Apel Cluj – Malpraxisul medical,
Elena Fodor, conferențiar la Facultatea de drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj și avocat – Contractele încheiate între furnizorul de servicii medicale și Casa de Asigurări de Sănătate,
Liviu Ungur, președintele Secțiie a III-a de contencios administrativ și fiscal de la CA Cluj – Dreptul sănătății – asigurări sociale de sănătate – jurisprudența instanțelor europene (CJUE și CEDO)
Ioana Micluția, profesor la Facultatea de Medicină UMF Cluj Napoca și medic primar psihiatru – Legea sănătățiii mintale: implicare multidisciplinară,
Cornelia Bala, conferențiar la Facultatea de Medicină, UMF Cluj Napoca și medic primar diabet, nutriție și boli metabolice – Caz medical vs. cauza dedusă judecății – o dublă perspectivă,
Nicușor Țigănilă, medic șef al serviciului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă din cadrul Casei de Pensii Cluj – Impactul social al bolnavilor oncologici în expertiza medicală
Camelia Reghini, lector la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj și coordonator al biroului teritorial al Avocatului Poporului – Dreptul la viață al copilului nenăscut
Horațiu Traian Crișan, șef lucrări la Facultatea de Medicină, UMF Cluj Napoca – Cum pot fi soluționate cazurile de etică medicală?
Sorina Drăgan, lector la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, și Mădălina Băcila, doctorand la Medicină și medic specialist oftalmolog – Activitatea medicală între artă și legalitate
Rodica Apan, conferențiar la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj și avocat – Prestatorii de servicii medicale
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.








