CSM a validat promovările la ÎCCJ: președinta AMR Andreea Ciucă și alți trei judecători

Începând cu 10 iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție va avea patru noi judecători, după ce Secția pentru judecători a CSM a validat rezultatele concursului de promovare. La Secția I civilă au promovat Andreea Ciucă, președinta Curții de Apel Târgu Mureș și a Asociației Magistraților din România, și Simona-Marina Duvalmă, vicepreședinte al Curții de Apel Ploiești. La Secția penală au fost promovați Sonia Deaconescu, judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș, și Andrei-Cosmin Mitrache, vicepreședinte al Curții de Apel Craiova.

”Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: (unanimitate)

1. Validarea rezultatelor concursului de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organizat în perioada martie-iunie 2026, conform listei cu rezultatele finale cuprinse în Anexa nr.1.

2. Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, începând cu data de 10.07.2026, a următorilor candidați:

1. CIUCĂ ANDREEA, judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș;

2. DUVALMĂ SIMONA-MARINA, judecător la Curtea de Apel Ploiești.

3. Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, începând cu data de 10.07.2026, a următorilor candidați:

1. DEACONESCU SONIA, judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș;

2. MITRACHE ANDREI-COSMIN, judecător la Curtea de Apel Craiova.

4. Eliberarea din funcțiile de conducere deținute, respectiv încetarea delegării în cazul judecătorilor care au promovat concursul și se află în aceste situații, menționați în Anexa 2, începând cu data promovării în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.”, se arată pe ordinea de zi soluționată.

Andreea Ciucă

  • Este judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș și a ocupat funcția de președinte al instanței începând din august 2020.
  • Este președinta Asociației Magistraților din România (AMR), una dintre cele mai cunoscute asociații profesionale ale judecătorilor.
  • Are titlul de doctor în drept și a fost implicată în proiecte ale CSM privind managementul instanțelor.
  • În trecut a fost cercetată de DNA într-un dosar de corupție, însă a fost achitată definitiv de Înalta Curte, revenind ulterior în magistratură și ocupând funcții de conducere.

Simona-Marina Duvalmă

  • Judecător la Curtea de Apel Ploiești.
  • În prezent este vicepreședinte al Curții de Apel Ploiești, făcând parte și din Colegiul de conducere al instanței.
  • A activat în cadrul Secției I civile și a făcut parte din complete specializate în litigii civile și conflicte de muncă.

Sonia Deaconescu

  • Judecător la Secția penală a Curtea de Apel Târgu Mureș.
  • Absolventă a Facultății de Drept, născută la Mediaș (22 septembrie 1974), căsătorită, cu un copil.
  • Este cunoscută și pentru pozițiile publice exprimate privind independența justiției și funcționarea sistemului judiciar.
  • A promovat toate etapele concursului pentru ÎCCJ organizat în 2026.

Andrei-Cosmin Mitrache

  • Judecător la Curtea de Apel Craiova.
  • Este vicepreședinte al Curții de Apel Craiova. 
  • A absolvit Institutul Național al Magistraturii (promoția „Vintilă Dongoroz”, 2002–2004) și Facultatea de Drept a Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
  • Anterior a fost judecător la Tribunalul Olt, fiind promovat ulterior la Curtea de Apel Craiova.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns