Un bărbat care a sesizat la 112 că stadionul Cluj Arena va exploda a avut surpriza să fie localizat de polițiști într-un tren în județul Brașov.
”În data de 25 mai a.c., în jurul orei 15:40, o persoană anonimă a sesizat prin apel la 112 Inspectoratul de Poliție Județean Cluj cu privire la faptul că ar urma să fie detonat un obiectiv din municipiul Cluj-Napoca, respectiv stadionul Cluj Arena.
În baza sesizării, polițiștii au demarat verificări specifice, iar cu sprijinul structurilor de specialitate, persoana în cauză a fost localizată într-o garnitură de tren în județul Brașov, în comuna Măieruș, fiind vorba despre un bărbat de 31 de ani, din județul Hunedoara.
În activitățile operative au fost angrenați polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, precum și din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov.
În cauză, persoana a fost condusă la sediul poliției, pentru efectuarea verificărilor necesare și dispunerea măsurilor legale, conform cadrului juridic în vigoare”, a transmis IPJ Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

