Poliția Română l-a dat în urmărire generală pe rapperul american Wiz Khalifa, după ce a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare cu executare pentru că a fumat marijuana pe scenă la “Beach, Please”.
În decembrie 2025, Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pe rapperul Wiz Khalifa, pentru deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Decizia a fost atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații Curții Supreme au respins recursul în casație formulat de artist.
Magistraţii Curții de Apel Constanța au considerat că fapta lui Wiz Khalifa a avut o conduită ostentativă care amplifică semnificativ pericolul social al infracţiunii.
”Tocmai acest act de a consuma astfel de substanţe în public, de către o persoană care, prin prisma calităţii sale de artist internaţional şi care este de notorietate că deţine o influenţă majoră asupra tinerilor aflaţi la acel eveniment, reprezintă o conduită ostentativă care amplifică semnificativ pericolul social al infracţiunii. Astfel, prin intermediul poziţionării sale privilegiate, inculpatul a transmis publicului larg un mesaj de normalizare a unei conduite ilicite, încurajând, tacit, tolerarea consumului şi, implicit, consumul de droguri în rândul tinerilor, fără a se putea reţine în favoarea sa necunoaşterea legislaţiei naţionale privind substanţele interzise, astfel cum se solicită de către intimat.
Orice persoană, inclusiv cetăţeanul străin, este prezumată a cunoaşte dispoziţiile legale în vigoare în statul în care se află, o astfel de omisiune nefiind decât o consecinţă a propriei greşeli în aprofundarea unei situaţii de fapt sau a lipsei de sinceritate în relatarea adevărului, mai ales în contextul în care, în momentul depistării sale, inculpatul a aruncat imediat ţigareta pe care o aprinsese pe scenă şi a călcat-o cu piciorul”, se arată în motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa.
Iniţial, în luna aprilie 2025, Wiz Khalifa a primit la Tribunalul Constanţa (instanţa de fond) o pedeapsă uşoară, constând în amendă penală în cuantum de 3.600 lei, însă Curtea de Apel Constanţa a admis apelul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi a dispus condamnarea rapperului american la 9 luni închisoare cu executare.
Pe 14 iulie 2024, Wiz Khalifa a fost ridicat de poliţişti, după ce şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Festivalul “Beach, Please!” de la Costineşti.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


